Activitatea Poliției Române în 2010 nu s-a axat pe combaterea micii corupții din interiorul structurii, deși ar fi trebuit, fiind prevăzută în MCV, a declarat procurorul general Laura Codruța Kovesi, miercuri, la prezentarea bilanțului activității IGPR.
Laura Codruța Kovesi a spus că în 2010 s-a dublat numărul de rechizitorii întocmite de parchete referitoare la infracțiuni de mică corupție, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre polițiști.
Procurorul general a precizat că acest lucru nu se datorează numai bunei colaborări cu Direcția Generală Anticorupție (DGA), ci mai ales faptului că IGPR nu a avut o activitate eficientă în acest sector.
"Dacă nici în acest an nu vă veți axa pe acest lucru, se va crea percepția că polițiștii sunt corupți și asta nu e realitatea", a spus Kovesi.
Ea a îndemnat reprezentanții IGPR să colaboreze în continuare cu Ministerul Public, pentru ca cele două instituții să-și stabilească aceleași priorități și strategii în 2011.
Kovesi s-a referit, de asemenea, la un ordin ministerial semnat în 2010 de reprezentanții celor două ministere, referitor la stabilirea acelorași indicatori statistici și aceluiași mod de evaluare a activității lor, pentru o mai bună coordonare.
Ea a amintit că Poliția și Ministerul Public trebuie să-și stabilească un punct de vedere unitar privind dispozițiile micii reforme, precum și privind implementarea noilor coduri.
"Dacă mica reformă a avut doar câteva dispoziții noi și chiar și așa a creat unele discuții, noile coduri ar putea duce pe o practică neunitară, astfel că trebuie să ne punem de acord", a precizat Kovesi.
Procurorul general s-a referit și la situația statisticilor diferite prezentate de Ministerul Public și structurile MAI, precizând că diferențele nu se justifică atâta timp cât urmărirea penală este aceeași.
Codruța Kovesi a mai spus că IGPR a avut, în 2010, multe rezultate pozitive, amintind de sprijinul experților de la Institutul de Criminalistică, "de multe ori uitați la finalul anchetei", care au colaborat cu procurorii în unele dosare "cu care te întâlnești o dată într-o carieră".
Ea a amintit și de buna colaborare între DIICOT și DCCO, precum și între Direcția de Investigare a Criminalității (DIC) și Secția de Urmărire Penală și Criminalistică de la Parchetul instanței supreme.
"Cu toții am fost de multe ori atacați pentru anchetele noastre și este greu să nu ieși în public și să comentezi anumite lucruri despre dosare. Însă atâta vreme cât respectați legea, procurorul general va fi alături de dumneavoastră. Vă transmit ceea ce le transmit și procurorilor: să vă continuați activitatea cu pasiune, dar fără patimă", a conchis Laura Codruța Kovesi.