Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi, că din cele 182 de spitale, 111 vor fi comasate, iar celelalte 71 vor fi transformate în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă, dar că aceste măsuri nu vor duce la disponibilizări în sistem.
"Reorganizarea spitalelor este unul dintre cele mai importante obiective de anul acesta, determinat de funcţionalitatea sistemului şi de tratamentul corespunzător aplicat pacientului, şi mai puţin de problemele financiare, cu toate că şi acestea sunt importante", a declarat, într-o conferinţă de presă, Cseke Attila.
Conform proiectului Ministerului Sănătăţii, dintre cele 435 de unităţi sanitare cu paturi care există în prezent atât în reţeaua proprie, cât şi în administrarea autorităţilor locale, 182 unităţi sunt propuse să rămână fără personalitate juridică şi să se reorganizeze în secţii exteriore.
Dintre cele 182 de spitale, 111 unităţi sanitare vor fi comasate, iar restul de 71 sunt unităţi care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă.
În ceea ce priveşte reprofilarea unităţilor sanitare, Ministerul Sănătăţii şi cel al Muncii vor derula în perioada 1 aprilie 2011- 31 decembrie 2013, programul "Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice".
În cele 71 de cămine pentru persoane vârstnice vor primi asistenţă între 2.500 – 4.800 de bătrâni.
De asemenea, există posibilitatea ca o parte dintre aceste unităţi să fie reorganizate şi în centre de permanenţă în care să fie asigurată continuitatea asistenţei primare.
În prezent, conform datelor Ministerului Municii există doar 25 de cămine de bătrâni cu 1.570 de paturi finanţate de la bugetul de stat şi autorităţile locale, 51 unităţi pentru tratarea pesoanelor cu afecţiuni psiholocomotorii şi încă 53 deunităţi finanţate de ONG-uri. Conform datelor raportate de direcţiile de asistenţă socială către Ministerul Muncii, peste 2.800 de persoane se află pe listele deaşteptare pentru a ocupa un loc într-un cămin de bătrâni.
"Prin acest program pe care-l iniţiem, este pentru prima dată când statul finanţează fără implicarea autorităţilor locale sau a ONG-urilor o serie de unităţi destinate îngrijirii persoanelor vârstnice", a declarat ministrul Sănătăţii.
Programul va avea un buget total de 230 milioane de lei, din care pentru 2011 vor fi alocate 65 milioane de lei.
Până în 30 martie, autorităţile locale au obligaţia de a face demersuri pentru transformarea unităţilor sanitare care sunt pe lista de reprofilare în cămine de bătrâni.
"Încă de la început doresc să subliniez că, în urma comasărilor şi a reprofilărilorde spitale nu va exista personal medical disponibilizat. În cazul comasărilor, unităţile sanitare devin secţii exterioare ale unităţilor nou înfiinţate, ca urmarenu va exista motivaţie pentru disponibilizare de personal. În cazul celor 71 de unităţi sanitare care vor fi reprofilate, cei 794 de medici şi 2.532 asistenţi medicali vor fi repartizaţi, după caz, în unităţile sanitare nou înfiinţate sau în cele din judeţul în care au domiciliul. Avem în acest sens un acord de principiu cu sindicatele din domeniu", a adăugat ministrul Cseke.
Comasarea sau reprofilarea celor 182 de unităţi sanitare este rezultatul unei evaluări pe care Ministerul Sănătăţii a realizat-o în colaborare cu direcţiile de sănătate publică şi autorităţile locale timp de mai multe luni de zile.
Zece unităţi sanitare (cinci în Dâmboviţa, două înOradea, două în Bucureşti şi una în Argeş) sunt deja desfiinţate din punct de vedere juridic prin hotărârile de guvern aprobate anul trecut.