Premierul român, Emil Boc, şi cel croat, Jadranka Kosor, au stabilit să colaboreze şi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, dată fiind experienţa României, care ar putea fi valorificată de Croaţia, se arată într-un comunicat al Guvernului, transmis la finalul întâlnirii dintre cei doi.
În comunicat sunt prezentate concluziile convorbirii oficiale dintre premierul Emil Boc şi Jadranka Kosor, primul-ministru al Croaţiei.
"De asemenea, cei doi şefi de guvern au stabilit să colaboreze şi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, dată fiind experienţa României, care ar putea fi valorificată de Croaţia", se arată în comunicat.
Ritmul de absorbţie a fondurilor europene de către România este unul extrem de scăzut, chiar premierul Emil Boc arătându-se recent nemulţumit de volumul redus al plăţilor şi cerând eliminarea blocajelor generate de suprareglementări în accesarea fondurilor UE.
Boc a declarat că România a atras până în prezent 1,7 miliarde euro din fonduri europene, din care 1,1 miliarde euro reprezintă însă prefinanţări acordate la semnarea contractelor.
Potrivit datelor centralizate până la 31 decembrie 2010, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) numărul proiectelor depuse a fost de 7.591, valoarea lor totală fiind de 47,8 miliarde lei. Au fost însă aprobate 1.300 de proiecte, din care au fost contractate doar 1.050 lucrări.
La nivelul POR au fost efectuate plăţi în valoare totală de 2,5 miliarde milioane lei, din care 2,3 miliarde reprezintă contribuţii UE, iar 142,3 milioane sunt plăţi de la bugetul de stat.