Cinci profesori de la Universitatea din Craiova au plagiat în 2010 mai multe lucrări publicate, autorii respectivelor scrieri, cadre didactice la universităţi din străinătate, trimiţând sesizări cu privire la acest fapt, se arată într-un raport al Comisiei de Etică a instituţiei de învăţământ.
Un raport al Comisiei de Etică a Universităţii din Craiova, postat pe site-ul oficial al instituţiei, arată că lucrările mai multor cadre didactice au fost realizate în urma unor plagieri după texte deja publicate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
M.G., şef de lucrări la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială din Craiova, a fost prins după ce la Universitate s-a primit o sesizare trimisă de profesorii H.L.W.Chan, Q.Q.Zhang, W.Y.Ng şi C.L.Choy din Hong Kong privind plagierea unei lucrări publicate în "IEEE Transactions on Dielectrics and Electrical Insulation".
"Din analiza celor două materiale, s-a constatat proporţia de sută la sută a plagierii, diferenţele între referinţele bibliografice fiind minime, iar textul, formulele, figurile, tabelele şi graficele, identice", se arată în raportul Comisiei de Etică.
Conform sursei citate, Universitate din Craiova nu a luat nicio măsură administrativă în acest caz, întrucât profesorul M.G. şi-a prezentat demisia din funcţie pe 7 decembrie 2010.
Conducerea Facultăţii de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială a sesizat Comisia de Etică a Universităţii din Craiova cu privire la faptul că un alt profesor al instituţiei, conf. dr. ing M.C.P., a plagiat mai multe lucrări publicate, textele cadrului universitar având mai mulţi coautori.
"Comisia a constatat şi caracterul neîntâmplător şi repetat al plagierii la domnul M.C.P", se arată în raportul comisiei.
În cazul acestuia, comisia a propus "aplicarea sancţiunilor" prevăzute de Codul de Etică al Universităţii din Craiova, mergând până la excluderea lui M.C.P. din învăţământ, precum şi "iniţierea unor ample dezbateri, mai ales cu doctoranzii, referitoare la coautorat, având în vedere problemele ridicate de prezenţa, voită sau nu, a coautorilor la lucrarea incriminată".
Alţi trei profesori, R.C.I, D.I. şi F.C, de la Facultatea de Mecanică din Craiova, au fost acuzaţi prin intermediul unui e-mail trimis de prof. dr. ing Adem Kurt de la Universitatea Gazi şi preşedinte al Societăţii de Tehnologia Sudurii din Turcia că cei trei i-au plagiat un text.
Ulterior, unul dintre profesorii craioveni, R.C.I., a recunoscut, astfel că l-a contactat prin mail pe profesorul Adem Kurt pentru "a-şi exprima scuzele".
Şi în acest caz, Comisia de Etică a propus aplicarea unor sancţiuni care să meargă până la excluderea din învăţământ.
Comisia de Etică a Universităţii din Craiova a mai dispus în 2010 să trimită dosarul lui I.C., şef lucrări la Facultatea de Automatică, către "organele abilitate" pentru a cerceta sesizările a trei studenţi care susţin că profesorul le-ar fi solicitat "sume importante de bani" pentru promovarea unui examen.
"Comisia a considerat că este necesară continuarea cercetării de către alte organe abilitate în acest scop", se arată în raportul Comisiei de Etică.