Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, joi, la Iaşi, că peste câţiva ani examenul de rezidenţiat ar putea să se desfăşoare la nivel de spitale, astfel încât unităţile medicale să fie responsabilizate şi să-şi aleagă singure viitorii rezidenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cseke Attila a declarat, într-o conferinţă de presă, că examenele de rezidenţiat ar trebui să se desfăşoare la nivel de spitale, ca în alte state europene, unităţile medicale având astfel posibilitatea să aleagă viitorii rezidenţii cu care vor lucra.
"Nu este cazul deocamdată să realizăm acest lucru pentru că nu suntem încă pregătiţi nici ca sistem şi nici ca mentalitate. Nu o putem face anul ăsta, nici la anul, probabil nici peste doi ani, dar în câţiva ani acolo trebuie să ajungem. Trebuie să responsabilizăm şi spitalul care va pregăti acel rezident, nu doar centrul universitar", a spus ministrul Sănătăţii.
El a mai precizat că a discutat la Iaşi cu rectorii celor şase universităţi de medicină din ţară, unde în toamnă vor fi organizate examene de rezidenţiat, adăugând că bibliografia şi metodologia unică în baza căreia se va derula examenul, vor fi publicate săptămâna viitoare pe site-ul ministerului Sănătăţii.
"La Iaşi am avut o nouă întâlnire cu rectorii, care s-a axat pe organizarea examenului de rezidenţiat descentralizat. Astfel, de comun acord cu universităţile am stabilit bibliografia şi metodologia unică în baza căreia se va derula acest examen şi care vor fi publicate săptămâna viitoare pe site pentru dezbatere publica. Acest concurs se va organiza cu o bibliografie şi tematică unică la nivel naţional", a precizat Cseke Attila.
Ministrul a spus că experienţa Universităţii de Medicină din Bucureşti este hotărătoare în desfăşurarea examenului şi că instituţia din Capitală va oferi sprijin celorlalte centre universitare pentru buna desfăşurare a examenului de rezidenţiat din acest an.
Examenul de rezidenţiat va fi organizat în 2011 simultan în şase centre universitare, pe baza unei bibliogarafii şi tematici identice, iar Ministerul Sănătăţii va finanţa redeschiderea şi înfiinţarea centrelor de permanenţă în zonele în care comunităţile locale solicită astfel de centre. Măsurile au fost aprobate de Guvern miercuri, prin două ordonanţe, a anunţat ministrul de resort, Cseke Attila.
El a precizat că examenul de rezidenţiat va fi organizat în 2011, la aceeaşi dată şi oră, la Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Iaşi, Craiova şi Bucureşti.
Conform noilor prevederi, absolvenţii facultăţilor de medicină, cu diplomă, dar care nu au fost admişi la rezidenţiat, vor putea lucra, sub supravegherea unui medic, în spitale, având drept de practică limitată. Cseke a precizat că rezidenţii de anul al III-lea vor putea intra şi în alte lini de gardă, cu excepţia primei linii, în timp ce rezidenţii de anul al IV-lea vor putea intra şi în prima linie de gardă.