Bugetul pe 2011 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) prevede un fond de investiţii de 6,02 miliarde lei, în uşoară creştere faţă de valoarea stabilită la începutul anului trecut pentru 2010, de 5,98 miliarde de lei.
Din totalul bugetului alocat pentru investiţii, 1,79 miliarde lei sunt plăţi din intrări de credite externe contractate de stat sau cu garanţia statului preluate de Ministerul Finanţelor începând cu 1 ianuarie 2009, 1,64 miliarde lei reprezintă contribuţia Guvernului la intrările de credite externe contractate de stat, iar 1,02 miliarde lei provin din Fondul Naţional de Dezvoltare pentru Investiţii.
Totodată, CNADNR va avea la dipoziţie 1,03 miliarde lei pentru plăţi din proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea bugetului CNADNR, elaborat de MTI.
Compania va avea 270,73 milioane lei pentru plăţi din fonduri externe nerambursabile, 25 milioane lei pentru plăţile din cofinanţare fonduri nerambursabile (cheltuieli neeligibile ISPA, programe PHARE, dar şi alte programe), va rambursa 82,95 milioane lei la creditele externe, va plăti dobânzi şi comisioane de 60,84 milioane lei.
Veniturile şi cheltuielile ar urma să scadă în 2011 cu 1,8%, de la 1,62 miliarde lei la 1,59 miliarde lei.
CNADNR ar urma să realizeze venituri proprii de 964,73 milioane de lei (în creştere cu 3,2% faţă de 2010, de la 934,38 milioane de lei).
Totodată, alocaţia bugetară ar urma să scadă cu 11,5%, de la 4,43 miliarde de lei la 3,92 miliarde lei.
Compania va obţine 2,38 miliarde de lei din alte surse de finanţare, printre care 1,79 miliarde lei din credite externe contractate de stat sau cu garanţia acestuia pentru cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă, 278,56 milioane de lei din împrumuturi contractate pentru activitatea de exploatare şi 270,73 milioane de lei din fonduri externe nerambursabile.
În vederea restituirii creditelor contractate în nume propriu şi plăţi efecte comerciale, Compania de Drumuri va cheltui 500,2 milioane lei, de două ori şi jumătate mai mult decât anul trecut.
Fondul de salarii va rămâne nemodificat, la 157,59 milioane de lei, la fel şi numărul mediu de salariaţi (6.416 angajaţi). Câştigul mediu lunar pe angajat va fi de 2.046 lei, similar cu cel de anul trecut.
Totodată, proiectul mai prevede plăţi restante de 845 milioane lei, precum şi creanţe de 75,85 milioane lei.