Trei români şi un marocan au fost arestaţi în oraşul italian Torino după ce au fost prinşi în flagrant încasând ilegal bani pentru a permite parcarea autoturismelor în faţa unui spital, liderul grupului infracţional fiind o româncă însărcinată, cercetată în libertate, scrie ziarul La Repubblica.
Activităţile infracţionale din parcarea Spitalului Koelliker din Torino au fost filmate dintr-un elicopter al carabinierilor.
Trei români, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, şi un marocan de 26 de ani, au fost arestaţi pentru activităţi de extorsiune, iar presupusa lideră a grupului, o româncă însărcinată în vârstă de 29 de ani, este cercetată în stare de libertate.
Operaţiunea din parcarea Spitalului Koelliker face parte dintr-o campanie iniţiată de carabinierii din Torino împotriva persoanelor care cer bani pentru a permite parcarea vehiculelor. Operaţiuni similare au avut loc la spitalele San Giovanni Bosco şi Molinette.
Potrivit angajaţilor spitalului, membrii grupării solicitau un euro pe zi şoferilor care lăsau maşinile în parcare.