Reprezentantul Franţei din grupul de lucru Schengen (Sch-Eval) a cerut, vineri, în cadrul şedinţei de la Bruxelles, "un timp suplimentar pentru studierea raportului" privind România, procedura de adoptare a documentului urmând să fie continuată, informează MAI.
Raportul de evaluare Schengen al României în domeniul SIS/SIRENE a fost prezentat, la Bruxelles, de expertul coordonator al misiunii de evaluare Schengen a României, respectiv reprezentantul Preşedinţiei Ungare, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
"Raportul este unul pozitiv, subliniază faptul că România corespunde în totalitate standardelor Schengen pe componenta SIS/SIRENE şi a fost acceptat de statele membre, nefiind formulate obiecţiuni sau observaţii. A fost solicitat un timp suplimentar pentru studierea raportului de către reprezentantul francez în cadrul grupului SCH-EVAL", precizează sursa citată.
Procedura de adoptare a raportului de evaluare Schengen a României în domeniul SIS/SIRENE va continua în perioada următoare, a mai spus MAI.
Franţa a blocat, vineri, la Bruxelles, adoptarea unui raport tehnic, privind aderarea României la Schengen, cerând să reexamineze un raport tehnic privind implementarea în România a interfaţei umane a sistemului informatic SIS / SIRENE, în baza căruia operează Spaţiul Schengen, conform RFI.
Subiectul va fi probabil înscris pe agenda viitoarei reuniuni a grupului de evaluare Schengen, în 28 ianuarie, când se va constata dacă Franţa ridică sau nu vreo obiecţie elementelor textului.
Raportul realizat de experţi europeni şi prezentat în cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arată că România este gata şi din acest punct de vedere, pentru a se integra în spaţiul liberei circulaţii.
Alte rapoarte de evaluare a frontierelor terestre şi aeriene au fost deja aprobate la Bruxelles în 2010.
Acum, toate statele membre au acceptat raportul, cu excepţia Franţei, care a blocat practic procesul de adoptare formală a documentului, au explicat surse europene, relatează RFI.
Tot acum au fost discutate şi două rapoarte privind Bulgaria (sistemul informatic SIS / SIRENE) şi rezultatele reevaluării frontierei terestre între Bulgaria şi Turcia.
Aceasta a primit un aviz negativ din partea experţilor UE, prin urmare Franţa, Germania şi Finlanda au cerut o a doua reevaluare.
Preşedintele Traian Băsescu afirma, în 6 ianuarie, că problema nu este amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ci abuzul, crearea unui precedent în care unele state se folosesc de dreptul de veto, deşi statele candidate îşi respectă toate obligaţiile.
"Problema nu este de întârzierea intrării în Schengen cu câteva luni. Poate fi 2011 în toamnă... Nu cred că aici este marea problemă. Problema este actul în sine: abuzul. Ori suntem parteneri egali, ori nu! Acest lucru, precedentul, în care se instituie un directorat care face cu degetul prin Uniunea Europeană «tu da, tu nu» este de neacceptat", declara, la TVR, Traian Băsescu.
El spunea că sunt state care invocă alte motive pentru a bloca aderarea la Schngen, folosindu-se de dreptul de veto.
"Precedentul care se creează, un stat membru care îşi realizează obligaţiile şi vine un alt stat şi spune: «Nu, pentru că eu tot am drept de veto. Nu vreau şi-ţi dau nişte explicaţii care îmi convin mie, care nu au bază legală», acesta este periculos. Asta se întâmplă României şi Bulgariei", afirma şeful statului.