Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la RFI, că "nu există niciun fel de paritate" între PSD, PNL şi PC, în privinţa candidaţilor de pe viitoarele liste comune la alegeri, el apreciind că "se intră într-o negociere mult prea negustorească" şi că "Dracul se ascunde în detalii".
Mircea Geoană mai spune că viitoarea alianţă dintre PSD şi PNL nu trebuie să se bazeze exclusiv pe sloganul "Jos Băsescu !". "Efecte perverse pot să existe, dacă viitoarea construcţie politică este făcută neîndemânatic sau insuficient de credibil", susţine Geoană.
În ceea ce priveşte despărţirea PC de PSD, Mircea Geoană apreciază că "este o mutare care pe de o parte clarifică, într-o oarecare măsură, apele în zona de centru-dreapta românească".
"Pe de altă parte, nu pot să spun c-o privesc cu inimă uşoară. Suntem cu cei de la PUR şi pe urmă conservatorii de un număr bun de ani, am trecut prin multe campanii împreună. Eu nu cred că, dacă m-ar fi întrebat pe mine cineva, eu aş fi procedat la această construcţie a opoziţiei unite, într-o discuţie în trei", adaugă Geoană.
Referindu-se la negocierile cu PNL, preşedintele Senatului afirmă: "Dracul se ascunde în detalii! Pe mine mă preocupă, de exemplu, afirmaţii de genul că există paritate între PNL plus PC şi PSD. Nu e niciun fel de paritate! Suntem un partid semnificativ mai mare, şi-n realitatea din actualul Parlament, şi-n sondajele de astăzi, suntem cea mai mare formaţiune. Deci, recomandarea mea, mai mult decât amicală - relaţia mea foarte apropiată cu lideri PNL şi cu conservatorii e de notorietate - este să punem mai degrabă bazele fundamentale ale acestei construcţii politice. Dacă ea va fi construită exclusiv pe oportunism în raport cu accesul la putere sau strict cu un mesaj anti-Băsescu şi anti-conglomeratul PDL - pe deplin justificat de altfel - dacă ne-apucăm să spunem din prima «noi ţinem cotă unică, noi vrem poziţiile astea, noi vrem paritate», îmi este teamă că se intră într-o negociere mult mai negustorească, care evident, trebuie făcută la un moment dat".
Mircea Geoană precizează că el ar pune accentul pe lucrurile de principiu, pe lucrurile fundamentale, pe proiectele de reformare mult mai temeinică a României, inclusiv în zona eticii şi moralităţii.
Despre apropierea doctrinară dintre PC şi PNL, Mircea Geoană menţionează că reprezentanţii PC se definesc ca fiind social-liberali.
"Adică, chestia asta că până ieri erau cu noi la stânga şi de ieri sunt brusc clarificaţi ideologic e puţin forţată. E un partid social-liberal, e un partid de centru", adaugă Geoană.
El apreciază, totodată, că pot să existe "efecte perverse" ale viitoarei alianţei a partidelor din opoziţie, dacă această construcţie politică este făcută neîndemânatic sau insuficient de credibil.
"Se poate întâmpla ca efectul cumulat a două partide de talie mare, PSD de talie foarte mare, PNL de talie mare şi evident au un potenţial de creştere liberalii, PC vom vedea cum se va stabiliza acest partid, împreună reprezintă peste 50%, undeva spre 60%. Nu-i automat să ai acelaşi scor, dacă nu există fundamentul. Dacă vrem să facem o altă alianţă, cum a mai fost, părerea mea este că lumea va mirosi că este acelaşi procedeu care a mai fost vândut cu mare tam-tam, cum a fost CDR. Alianţa D.A. s-a creat în jurul unui singur slogan, «Jos PSD!». Nu este suficient ca o relaţie între PSD, PNL şi PC şi eventual alţii care s-au mai adunat să fie exclusiv în jurul sloganului «Jos Băsescu!». Este necesar, dar nu suficient", susţine Mircea Geoană.
Liderii PSD şi cei ai Alianţei de Centru Dreapta (ACD) nu au ajuns, luni seară, la o poziţie comună în ceea ce priveşte proporţia candidaţilor în eventualitatea unor liste comune de candidaţi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse prezente la negocieri.
Potrivit unor surse care au participat la discuţiile dintre cele trei partide, liberalii au insistat ca în cazul unor liste comune de candidaţi, ACD şi PSD să aibă paritate în nominalizarea candidaţilor.
Liberalii şi conservatorii au propus ca, în cazul în care ACD şi PSD vor forma o alianţă, să aibă liste comune atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare.
Sursele citate au arătat că liderii ACD au avansat formula parităţii pe listele de la locale atât pentru consilieri, cât şi pentru preşedinţii de Consilii Judeţene.
Aceleaşi surse au arătat că social-democraţii au respins ideea parităţii, atât în ceea ce priveşte localele, cât şi parlamentarele.