Preşedinţia ungară a Uniunii Europene va face tot posibilul pentru integrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, conform "promisiunii" sale, în pofida opoziţiei Franţei şi Germaniei, a declarat luni, la Paris, şeful diplomaţiei ungare, Janos Martonyi, transmite AFP.
"Există o prioritate. Şi aceasta este extinderea zonei Schengen la Bulgaria şi România", a declarat într-o conferinţă de presă Martonyi, venit la Paris pentru a prezida o ceremonie pentru începutul preşedinţiei ungare, în prezenţa ministrului francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez.
"Este o situaţie care necesită flexibilitate, abilitate diplomatică din partea preşedinţiei" ungare a UE, a recunoscut Martonyi, dând asigurări că va depune eforturi pentru a găsi un compromis.
Conform ministrului, condiţiile pentru aderarea la Schengen sunt îndeplinite de România, potrivit Comisiei Europene, şi mai rămân doar "câteva probleme" pentru Bulgaria.
"Dacă sunt îndeplinite criteriile de aderare, este clar: trebuie mers înainte", a adăugat el. Ministrul ungar a precizat că intenţionează să abordeze problema cu colegii săi francez şi german.
"Noi menţinem această prioritate, deoarece este promisiunea noastră faţă de prietenii noştri bulgari şi români", a subliniat el.
Mai mulţi diplomaţi europeni au declarat vineri, la Bruxelles, că România şi Bulgaria nu se vor integra în spaţiul Schengen la sfârşitul lui martie, aşa cum sperau liderii lor, deoarece raportul de evaluare privind controlul frontierelor bulgare este "negativ".
Franţa şi Germania consideră "prematur" să permită intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen în martie 2011. Ele vor garanţii că aceste ţări "vor pune capăt corupţiei şi criminalităţii organizate şi că frontierele lor vor fi păzite", a explicat recent Laurent Wauquiez.
Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.