Următorul acord pe care România îl va semna cu instituţiile financiare internaţionale va fi de tip preventiv atât cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cât şi cu Comisia Europeană (CE), a declarat luni, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.
La întrebarea jurnaliştilor privind tipul de acord care va fi semnat cu Comisia Europeană, ministrul finanţelor a precizat de mai multe ori că următoarea înţelegere va fi preventivă, ca şi în cazul FMI
"Dacă România nu va putea să-şi acopere deficitul, sigur că va apela la aceste fonduri de la Comisie, dar nu este cazul", a adăugat Ialomiţianu.