Producţia cardurilor naţionale de sănătate începe la sfârşitul lunii ianuarie dar acest lucru nu înseamnă şi începerea distribuirii lor, întrucât capacitatea Imprimeriei Naţionale este de aproximativ un milion de carduri pe lună, a declarat, joi, la prezentarea bilanţului MS, ministrul Cseke Attila.
Ministrul Sănătăţii a precizat că în total trebuie emise aproximativ 15 milioane de carduri, iar acest document va deveni obligatoriu pentru fiecare asigurat care doreşte să acceseze servicii medicale în unităţile sanitare din reţeaua publică, dar şi pentru medicii din sistem care vor primi, la rândul lor, un card medical profesional.
"Implementarea cardului naţional de sănătate reprezintă o necesitate pentru eficientizarea sistemului sanitar. Acest proiect reprezintă de fapt primul pas spre informatizarea sistemului medical care va conduce la disciplină financiară şi medicală", a mai spus ministrul.
El a adăugat că încă nu a fost stabilit costul cardului, care va trebui achitat de către fiecare asigurat, dar, cel mai probabil, suma plătită va fi în jur de doi euro.
Cseke Attila consideră că introducerea cardului va aduce beneficii atât pacienţilor, cât şi autorităţilor sanitare, explicând că pacienţii vor scăpa de birocraţie şi de drumurile între serviciu şi casa de asigurări pentru a dovedi calitatea de asigurat când au nevoie de servicii medicale sau concedii medicale, iar autorităţile vor putea cunoaşte exact câte servicii medicale au fost efectuate unui pacient şi care sunt nevoile reale în sistem.
Ministrul Sănătăţii recomandă tuturor asiguraţilor să aibă în permanenţă cardul de sănătate asupra lor, pentru că neprezentarea acestui document, atunci când se solicită servicii medicale, va însemna achitarea contravalorii acelor servicii.
"Persoanele asigurate vor avea obligaţia prezentării cardului naţional de asigurări sociale de sănătate în scopul acordării serviciilor medicale de către furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate. (...) Toate ţările membre au un asemenea card", a mai spus ministrul.
Demnitarul a făcut referire şi la cipul pe care îl va conţine fiecare card, precizând că scopul nu este de a urmări pe cineva, ci de a asigura securitatea datelor personale ale pacienţilor dar şi un control clar al serviciilor medicale oferite pentru fiecare asigurat.
Imprimeria Naţională a lansat deja două anunţuri de participare la licitaţie pentru găsirea de furnizori pentru folie policarbonat şi semiconductori de tip cip cu contact pentru smart carduri, necesare pentru realizarea cardurilor de sănătate, contractele fiind estimate la peste 33 milioane de euro.
Primul anunţ de participare vizează achiziţia de folie policarbonat, respectiv a 450.000 de coli, valoarea estimată a contractului fiind de 5.300.000 de euro, fără TVA.
Potrivit fişei de achiziţie, durata acordului cadru va fi de 15 luni, de la 27 decembrie 2010 până în 28 februarie 2012.
Potrivit celui de-al doilea anunţ de participare, Imprimeria Naţională vrea să achiziţioneze semiconductori de tip cip cu contact pentru smart carduri, valoarea estimată a contractului fiind de 28 de milioane de euro, fără TVA.
Cele 20.000.000 de bucăţi de semiconductori de tip cip vor fi livrate la sediul Imprimeriei Naţionale pe parcursul a 14 luni. Astfel, între 15 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011 vor fi făcute livrări lunare, cantitatea totală aferentă celor 12 luni fiind de 16.800.000 de bucăţi.
În perioada ianuarie - februarie 2012 vor fi livrate şi celelalte 3.200.000 de bucăţi.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, spunea, în noiembrie 2010, că 11 milioane de persoane sunt exceptate de la plata asigurărilor sociale de sănătate, iar aceste liste ar trebui reevaluate.
Potrivit ministrului Sănătăţii, pe card se vor regăsi şi informaţii privind acceptul unei persoane de a-şi dona organele în caz de deces şi folosirea acestora în operaţii de transplant.
Proiectul cardurilor de sănătate a generat reacţii din partea societăţii civile. APADOR-CH a protestat faţă de adoptarea de către Guvern a hotărârii pentru aprobarea modalităţii de realizare a sistemului naţional al cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate şi a cerut Executivului abrogarea acestui act normativ.