Sănătatea, la cotă de avarie în 2010, cu un buget mult sub limita suportabilă

Această situaţie din Sănătate a fost anticipată de ministrul Cseke Attila, care imediat ce a fost validat de către Parlament, în 22 decembrie 2009, anunţa că 2010 va fi un an foarte greu.

"Poate va fi nevoie să luăm nişte măsuri nepopulare. Voi milita pentru ca bugetul pe 2010 să fie cel puţin egal cu cel din 2009, respectiv 3,6% din PIB", spunea ministrul Sănătăţii.

Bugetul pentru 2010 a fost chiar aproape egal cu cel din 2009, adică 419,6 milioane de lei. Din păcate nu s-a luat în calcul faptul că o importantă sumă fusese deja cheltuită în 2009 în contul bugetului din 2010, astfel că anul a început cu un deficit major.

În aceste condiţii, strategia dominantă pentru 2010 a vizat impunerea unor măsuri drastice de austeritate. Consecinţa a fost alocarea a tot mai puţini bani la programele naţionale de sănătate, exact cele prin care bolnavii ar trebui să primească tratamente gratuite.

Guvernanţii au modificat, tot pentru a face economii, lista medicamentelor compensate, fapt ce i-a nemulţumit pe bolnavi, unii fiind obligaţi să schimbe medicaţia urmată ani de zile cu alta mai ieftină, despre a cărei eficienţă nu ştiau nimic.

Bani mai puţini au fost şi pentru investiţii în infrastructură şi în aparatură medicală, motiv pentru care mii de bolnavi au fost îndrumaţi pentru investigaţii către clinicile particulare. Au făcut-o doar cei care au avut bani, adică puţini dintre români.

Şi banii pentru medicamente şi materiale sanitare au fost prea puţini raportat la nevoile bolnavilor, aceştia fiind obligaţi să-şi cumpere mare parte a medicaţiei.

Toate "măsurile nepopulare" anunţate de ministrul Sănătăţii trebuiau să îl facă pe român să simtă că sistemul este alături de el, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece măsurile aveau un singur scop, acela de a aduce bani la buget şi de a reduce costurile din sistem.

Dovadă a faptului că bolnavii nu au simţit că sistemul le este aproape, că le vrea binele sau că se îngrijeşte de sănătatea lor sunt şi rezultatele unui sondaj din luna noiembrie care arată că 54% dintre români consideră situaţia sistemului de îngrijire a sănătăţii ca fiind proastă sau foarte proastă, doar 14% având aprecieri pozitive. Mai mult, din cauza problemelor din sistem, numai 43% dintre respondenţi au spus că obişnuiesc să meargă la medic pentru controale de rutină.

Nici medicii nu s-au simţit mai ocrotiţi de sistem în 2010. Din contră, au spus că niciodată nu le-a fost atât de rău. "Nu avem nimic în spital. De multe ori ne cumpărăm noi materiale sau luăm din mila oamenilor", spunea un medic din Spitalul Fundeni.

În plus, salariile personalului medical, şi aşa foarte mici, au fost reduse din iulie cu 25 la sută. Măsura, care de altfel nu i-a vizat doar pe angajaţii din Sănătate, ci pe toţi bugetarii, nu avea cum să stimuleze medicii şi asistentele medicale, mulţi dintre ei alegând să plece din ţară, chiar cu riscul de a lăsa multe locuri libere ce nu mai puteau fi ocupate pentru că guvernanţii au blocat angajările. Munca în străinătate le aduce nu doar salarii mai bune, ci şi condiţii superioare de lucru faţă de cele din spitalele din ţară.

Deşi organizaţiile profesionale au reclamat "inconştienţa" de a bloca posturile în Sănătate, în condiţiile în care în unele spitale deficitul de medici ajunge şi la 70 la sută, guvernanţii nu au renunţat la decizia de a angaja doar o persoană la şapte posturi eliberate, măsură care avea să se adauge factorilor generatori de criză în sistemul sanitar.

Reducerile şi blocarea angajărilor de aproape doi ani au cauzat cea mai mare catastrofă din sistem, incendiul din 16 august, de la Maternitatea Giuleşti. Şase bebeluşi au murit atunci pentru că în Secţia de nou-născuţi prematuri era doar o asistentă, iar aceasta a ieşit din salon pentru câteva minute.

A fost nevoie de o catastrofă pentru ca Executivul să accepte cu greu deblocarea a peste 3.000 de posturi, cu 2.000 mai puţin decât ceruse ministrul Sănătăţii.

Statisticile sumbre au continuat să plaseze şi în 2010 România în topul ţărilor cu cele mai multe decese ce puteau fi evitate dacă victimele erau ajutate corespunzător şi la timp de sistemul sanitar. Organizaţiile profesionale au prezentat chiar o situaţie în acest sens, care vine să confirme criza din sistemul sanitar. România are, în medie, 250.000 de decese anual, iar 50.000 dintre acestea puteau fi evitate, ceea ce înseamnă că unul din cinci români moare, deşi ar putea fi salvat.

România are şi cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, cu 11 decese la mia de locuitori.

Tot subfinanţarea a făcut ca spitalele să rămână timp de şase luni fără vaccin împotriva tuberculozei, iar aproximativ 60.000 de nou-născuţi să nu poată fi imunizaţi. Ca măsură de avarie, autorităţile au fost nevoite să cumpere vaccin de la un producător străin, pentru că Institutul Cantacuzino pierduse autorizaţia de funcţionare.

O altă suferinţă a sistemului a vizat lipsa cronică de restructurare. "Pacienţi fictivi, spitale cu jumătate din secţii goale, secţii de chirurgie fără chirug sau fără anestezist. Instituţii cu număr de angajaţi mai mare decât cel al MS. Este o lipsă cronică de restructurare", caracteriza sistemul Levente Vass, unul dintre consilierii ministrului Sănătăţii.

Şi, ca să dea un exemplu, Ministerul Sănătăţii s-a reorganizat, fiind reduse 1.621 de posturi din MS şi instituţiile subordonate, din care 983 erau vacante şi 638 ocupate, ajutând bugetul cu o economie de peste 7,7 milioane de lei.

A urmat apoi măsura de a transfera majoritatea spitalelor către consiliile locale, luată tot pentru a reduce cheltuielile de la bugetul de stat, Ministerul Sănătăţii aşteptând ca acestea să devină astfel mai eficiente. Aceasta a fost însă o mişcare controversată, câţiva primari sau preşedinţi de consilii judeţene refuzând să preia spitalele.

După ce a rămas, din 439 de spitale, cu 62 de unităţi de sanitare, Ministerul Sănătăţii a trecut la pasul al doilea al strategiei: comasarea lor, ajungând astfel să aibă în subordine 59 de unităţi.

Un pas mare spre normalitate a fost, la sfârşit de an, lansarea versiunii centralizate a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI). Pentru o ţară a Uniunii Europene, lipsa acestui sistem din orice instituţie publică este dovada menţinerii fraudei şi corupţiei.

Tot în sprijinul bugetului ar urma să vină şi creşterea numărului persoanelor care cotizează la sistemul de asigurări de sănătate. Măsură cerută pe motiv că din cei 21,5 milioane de oameni, doar 6,7 milioane plăteau pentru serviciile de sănătate, 10,8 milioane de persoane fiind exceptate de la plată, dar considerate asigurate.

Astfel, de la 1 ianuarie 2011, pensionarii cu venituri de peste 740 de lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, vor plăti contribuţii sociale de sănătate, numărul contribuabililor incluşi astfel în baza de impozitare fiind de aproximativ două milioane persoane.

Suma ce va fi strânsă de la pensionari ar urma să fie folosită la compensarea medicamentelor şi la finanţarea spitalelor.

Tot pentru economii la buget a fost schimbat şi sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel ca aceste acte să fie eliberate numai celor care au reală nevoie de aşa ceva.

De fapt, Ministerul Sănătăţii a primit în 2010 un buget mai mic decât oricare alt minister al Sănătăţii din UE, cei 3,9 la sută din PIB reprezentând mai puţin de jumătate din media europeană. La aceasta se adaugă faptul că în România sunt doar 1,9 medici la 1.000 de locuitori, adică tot aproximativ jumătate din media europeană, potrivit unei alte statistici.

Presa străină nu a ezitat să remarce faptul că în 2010 sistemul sanitar românesc a fost aproape de colaps sau gata să se scufunde, dar şi exodul medicilor, pornind de la cazuri reale, cum ar fi cel de la Giuleşti sau al unei ambulanţe private în care au murit patru bolnavi.

Sistemul de sănătate românesc "injust şi anacronic" este de mulţi ani ca un vapor în derivă, la cârma căruia au stat în 20 de ani 19 miniştri, iar acum în 2010 a ajuns pe "punctul de a se scufunda", după cum au apreciat unii medici.