CFR a suplimentat cu 6,9 milioane de euro valoarea unui contract acordat companiei finlandeze Pöyry pentru proiectarea reabilitării tronsonului de cale ferată Simeria-Curtici-graniţa cu Ungaria, cu o lungime de 184 de kilometri, a anunţat, marţi, Pöyry.
Contractul iniţial pentru segmentul de cale ferată Simeria-Curtici-graniţa cu Ungaria a fost semnat în noiembrie 2007, la o valoare de 14 milioane de euro.
Serviciile Pöyry includ proiectarea lucrărilor de reabilitare, servicii pentru achiziţii şi asigurarea asistenţei ethnice în timpul construcţiei. Startul lucrărilor la tronsonul repectiv, parte a Coridorului IV Paneuropean, este programat pentru începutul anului următor, iar durata construcţiei este estimată la cinci ani, potrivit unui comunicat al companiei.
Obiectivul modernizării tronsonului de cale ferată este de a permite trenurilor să circule cu o viteză de până la 160 de kilometri pe oră.
Pöyry a semnat în ultimii alte două contracte în România, vizând servicii de proiectare şi inginerie pentru construcţia şi reabilitarea de drumuri. Astfel, la sfârşitul lui 2007 Pöyry a semnat un contract de 1,8 milioane de euro cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru servicii de inginerie privind construcţia tronsonului Cristian - Făgăraş al autrostrăzii Transilvania. În martie 2009 compania finlandeză a obţinut de la constructorul austriac Strabag două contracte de proiectare, de 3,2 milioane de euro, pentru reabilitarea a două drumuri în judeţele Bihor şi Satu Mare.
Pöyry este o companie de consultanţă şi proiectare cu operaţiuni internaţionale în domenii ca energie, industrie, infrastructură şi mediu. Compania are 7.000 de angajaţi şi birouri în circa 50 de ţări.