Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că scrisoarea miniştrilor de interne francez şi german prin care se cere Comisiei Europene amânarea intrării României în Schengen este "o discriminare" la adresa românilor.
El a spus că ţinta scrisorii este o discriminare la adresa românilor, pentru că se cere amânarea intrării în Schengen pentru motive care nu ţin de aquis-ul Spaţiului.
Băsescu a menţionat că, în acelaşi timp, scrisoarea conţine şi afirmaţii reale despre situaţia din România. "Scrisoarea conţine şi realităţi ale noastre, care nu pot fi contestate pentru că şi eu şi mulţii alţii le-au semnalat frecvent. Pe fond este vorba de funcţionarea justiţiei şi a instituţiilor statului. Încă avem probleme în funcţionarea CSM", a spus Băsescu.
El a aprecizat că un precedent de încălcare a tratatului de aderare al unui stat poate duce la alte abuzuri în continuare.
"Trebuie să avem aceleaşi condiţii de acces pe care le-au avut toate statele", a spus Băsescu.
Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au transmis CE o scrisoare prin care se solicită amânarea aderării României, dar şi a Bulgariei, la Schengen, solicitarea fiind de asemenea adresată preşedinţiei belgiene a UE şi Ungariei, care va prelua preşedinţia, au declarat surse europene. Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un demers franco-german adresat atât Comisiei Europene, cât şi preşedinţiei belgiene în exerciţiu a UE, precum şi viitoarei preşedinţii ungare a Uniunii, al cărei mandat va începe la 1 ianuarie 2011.
Miniştrii de Interne ai Germaniei şi Franţei au apreciat, în scrisoarea transmisă CE, că decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar trebui discutată "când cele două state vor începe progrese ireversibile în lupta împotriva corupţiei, a criminalităţii organizate şi a reformei".
"Nu sunt reunite toate condiţiile pentru aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen", scriu cei doi miniştri în scrisoarea obţinută de RFI România.