Cea mai scăzută temperatură din acest sezon s-a înregistrat, luni dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde mercurul din termometre a coborât până la minus 25 de grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Astăzi de dimineaţă (luni dimineaţă - n.r.), în jurul orei 8.00, la Staţia Meteo Miercurea Ciuc am consemnat minus 25 de grade Celsius. Este cea mai scăzută temperatură din acest sezon. Temperatura s-a menţinut timp de o oră, după care atmosfera a început să se încălzească", a declarat meteorologul Gyorfi Tunde.
Dimineaţa a fost geroasă şi în celelalte localităţi din judeţul Harghita, cu temperaturi de minus 24 de grade Celsius la Joseni, minus 23 de grade Celsius la Topliţa şi minus 13 de grade Celsius la Staţia Meteo Bucin.
Potrivit sursei citate, de luni vremea va începe să se încălzească, marţi de dimineaţă temperaturile urmând să fie cuprinse între minus 10 şi minus 3 grade Celsius.
Minima absolută a lunii decembrie în judeţul Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată la Miercurea Ciuc în anul 1998, în vreme ce maxima absolută înregistrată în decembrie a fost de 16,8 grade Celsisus, în 1989.