Proiectul legii salarizării unitare trebuie adoptat cu respectarea procedurilor parlamentare, fiind un act normativ important inclusiv pentru bugetul pe 2011 al României, a declarat, luni, la Parlament, premierul Emil Boc.
Întrebat de jurnalişti cum va trece de Parlament proiectul legii salarizării, şeful Guvernului a răspuns că procedura trebuie derulată "cu respectarea procedurilor parlamentare şi cu necesitatea ca România să aibă un buget pentru 2011".
Moţiunea de cenzură pe legea cadru a salarizării, intitulată "Legea salarizării Guvernului iresponsabil", va fi citită luni, iar joi dimineaţă va fi dezbătută, au decis, luni dimineaţă, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În 14 decembrie, Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe cele două legi privind salarizarea.
Liderul PSD Victor Ponta a anunţat, ulterior, că opoziţia va depune două moţiuni de cenzură, respectiv una pe legea salarizării pe 2011 şi cealaltă pe legea-cadru a salarizării unitare.
Prima moţiune de cenzură depusă de opoziţie, intitulată "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc", a fost prezentată, joi, în plenul Parlamentului, în prezenţa premierului Emil Boc, urmând să fie dezbătută luni în plenul reunit al celor două Camere.
Şedinţa Parlamentului de vineri, în care era programată citirea celei de-a doua moţiuni de cenzură depuse de opoziţie, a fost suspendată din lipsă de cvorum. În urma apelului nominal decis de preşedintele Senatului Mircea Geonă, s-a constatat că la şedinţa Parlamentului erau prezenţi 225 de deputaţi şi senatori, iar cvorumul era de 235 de parlamentari. Reprezentanţii puterii au susţinut că nu este nevoie de cvorum pentru prezentarea moţiunii de cenzură, ministrul Mediului Laszlo Borbely (UDMR) atrăgând atenţia că, dacă se merge pe principiul necesităţii cvorumului la citirea moţiunii, orice coaliţie majoritară poate să împiedice opoziţia să citească o moţiune în plen.