Un bărbat în vârstă de 57 de ani, rănit grav după ce a fost lovit de un tren, a fost plimbat timp de aproape şase ore între trei spitale ieşene, pacientul ajungând în final la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Iaşi, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi fracturi multiple.
Bărbatul a fost adus iniţial la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, după ce fusese lovit, vineri, de un tren în zona pasajului de cale ferată din cartierul Alexandru cel Bun, din Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pacientul le-a spus medicilor că nu a văzut trenul apropiindu-se şi că a fost târât pe o distanţă de câţiva metri.
Ulterior, de la Spitalul "Sfântul Spiridon", bărbatul a fost transportat pentru investigaţii la Spitalul de Neurochirurgie din municipiu, iar în cele din urmă a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe.
"Pacientul a fost plimbat aproape şase ore între trei spitale. A ajuns la noi cu traumatism cranio-cerebral şi mai multe fracturi, inclusiv de bazin. Se află în prezent internat în secţia ATI-Traumatologie. A fost nevoie de trei ambulanţe şi de repetarea examenelor paraclinice şi imagistice. Acest pacient putea fi tratat direct la Spitalul de Urgenţe dacă ar fi fost dirijat corespunzător de la locul accidentului", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX, medicul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţi Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi.
Medicii susţin că prognosticul în acest caz este unul rezervat.