Guvernul a decis miercuri compensarea datoriilor pe care statul le are către operatorilor de transport, aferente compensaţiilor pentru biletele categoriilor defavorizate, cu cele pe care firmele le înregistrează către bugetul de stat, a anunţat, joi, Federaţia Operatorilor Români de Transport.
"Măsura vine să salveze în ultimul ceas operatorii de transport care cu greu mai făceau faţă penalităţilor şi dobânzilor penalizatoare, aflându-se în pragul falimentului. Odată cu schimbarea conducerii în Ministerul Transporturilor propunerea FORT a fost acceptată şi în urma şedinţei de guvern de ieri s-a decis deblocarea unei sume de 16 milioane lei (aproximativ 10% din debitul total) care urmează a fi compensată cu operatorii de transport prin trezorerie", se arată într-un comunicat al FORT.
La finele lunii septembrie, Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) anunţa că Ministerul Transportului are datorii către firmele de transport persoane de 120 milioane lei, reprezentând sume restante la compensaţiile care se acordă în preţul biletelor pentru categoriile defavorizate.
Totodată, FORT solicită schimbarea legislaţiei care stabileşte modul de decontare a serviciilor de transport pentru categoriile defavorizate (pensionari, veterani, persoane cu handicap), atât în privinţa transporturilor rutiere, cât şi în privinţa căii ferate pentru a se evita "un nou derapaj care s-ar putea produce în intervalul 2011-2012".
"FORT susţine în continuare ca, în afară de compensare, sumele restante să fie achitate în cel mai scurt timp posibil", precizează sursa citată.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat săptămâna trecută, că ministerul de resort lucrează la un proiect prin care categoriile defavorizate, beneficiare de reduceri la biletele de transport, vor deconta contravaloarea tichetelor personal, nu prin operatorii de transport, ca în prezent.