Liderul PSD, Victor Ponta, a precizat, luni, că i-a spus preşedintelui Traian Băsescu la consultări că în ceea ce priveşte proiectul legii educaţiei este vorba despre o procedură neconstituţională, iar legea rezultată în urma acestuia nu ar trebui promulgată.
"În ceea ce priveşte Legea educaţiei, evident ne-am reiterat punctul de vedere: că este vorba despre o procedură neconstituţională. Continuarea acestei proceduri de către Guvern, inclusiv promulgarea de către preşedinte, înseamnă o perseverenţă în a urmări o procedură neconstituţională", a spus Ponta.
Liderul PSD a adăugat ulterior, răspunzând unor întrebări, că şeful statului nu ar trebui să promulge o lege dacă procedura în cazul acesteia va continua neconstituţional.
"Bineînţeles că nu ar trebui să promulge o lege dacă se va continua procedura în mod neconstituţional. Dar, deocamdată, nu s-a continuat. O să vedem mâine ce va decide Guvernul", a declarat Victor Ponta la finalul consultărilor.