Peste 30.000 de salariaţi din industria minieră şi energetică ameninţă cu greva generală din 10 ianuarie, dacă nu se înfiinţează Compania Naţională Electra şi dacă nu se negociază un plan social pentru aceşti angajaţi pentru evitarea concedierilor colective şi pentru crearea de noi locuri de muncă.
Consiliul de Coordonare a Federaţiei Naţionale "Mine Energie", care reprezintă 30.000 de salariaţi a hotărât declanşarea grevei generale din 10 ianuarie 2011, nemulţumirile constând în nerespectarea protocolului din 14 aprilie 2010 încheiat cu Ministerul Economiei cu privire la constituirea Societăţii Naţionale "Electra" până la 31 decembrie 2010 şi negocierea contractului colectiv de muncă pentru 2011, se arată într-un comunicat de luni al federaţiei.
De asemenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu s-a înfiinţat Strategia minieră şi energetică pentru 2010-2025.
"Federaţia a constatat acţiunile de sabotare a sistemului nergetic naţional, încălcând hotărârile CSAT şi punerea în pericol a siguranţei energetice naţionale prin aplicarea unor strategii clientelare şi de grup având ca efect pierderea a 40.000 de locuri de muncă în sectorul minier şi energetic începând cu anul 2013, disponibilizarea a 6.000 de salariaţi din 2011, falimentarea producţiei de energie electrică pe cărbune, pierderea independenţei energetice a României, aplicarea unor politici energetice care vor duce la scumpirea energiei electrice până în 2015 cu 30 la sută", se arată în comunicat.
Astfel, sindicaliştii cer înfiinţarea Companiei Naţionale "Electra" în conformitate cu politica economică a Guvernului României, a platformei economice a preşedintelui Traian Băsescu, a protocolului din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Federaţia Naţioanală "Mine Energie", a hotărârilor de Guvern, a hotărârilor CSAT.
O altă cerinţă a sindicaliştilor este negocierea unui "Plan Social" pentru salariaţii din minerit şi energie, care va duce la evitarea concedierilor colective, la crearea de noi locuri de muncă şi alternative economice şi eficientizarea producţiei de energie electrică, care să fie aprobat prin lege.
Federaţia solicită, de asemenea, aprobarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Strategiei miniere şi energetice a României pentru 2011-1025.
Sindicaliştii precizează că sunt deschişi la negiocieri în toată această perioadă şi vor prezenta revendicările tuturor parlamentarilor care reprezintă zonele miniere şi energetice, pentru rezolvarea revendicărilor în interesul minierilor, energeticienilor şi al României.
Sindicaliştii speră să fie evitată declanşarea grevei generale şi disponibilizările de personal, care vor duce la "convulsii sociale greu de gestionat".