Geoană, "oaia neagră" oficială a PSD

Neîndoielnic că, dincolo de armura fragilă de preşedinte al Senatului, Geoană era cel mai la îndemână în a fi dezarmat. Este o sumă de vulnerabilităţi şi poartă povara de a fi fost o mare dezamăgire. Doar că are o cârcă exersată, iar diversele jocuri şi legea compensaţiei i-au permis ca, după ce a dat-o răsunător în bară, să rămână deţinătorul unei puteri aparente. Drept este că această aură tremurândă a fost întunecată de frigul lui 1 Decembrie, la Arcul de Triumf şi de vorbele grele ale lui Băsescu, după care fostul său adversar cară un munte de mizerie, rămasă neridicată din campania electorală.

Nu ştiu ce l-a îndemnat pe Geoană să se exorcizeze, zgândărind memoria colectivă prin justificarea unei slăbiciuni de neînţeles. Cert este că, după această operaţiune, cel mai vizibil efect a fost activarea poreclei sale de coşmar şi, în final , reducerea la starea de suspendat temporar. Poate de acum, timp de şase luni, să predice în pustii, după cum s-a exprimat, dar cu vorbe mai simple, deputatul Moldovan, care cândva se plimba mândru cu "condamnatul" în trăsurică, pe la nunţile programate strategic în campanie.

De fapt, Mircea Geoană se află într-o falsă disidenţă. El nu îşi recunoaşte pedeapsa, iar scaunul de la Senat rămâne neatins, căci, realist vorbind, este singura poziţie de putere de prim rang pe care o are şi la care poate spera opoziţia. Doar că este plină de sârg în a o goli de conţinut. PSD are nevoie de preşedintele Senatului, fie şi decorativ, dar, pedepsit, preşedintele Senatului trebuie să umple singur, cu substanţă, această demnitate.

Până să o facă, dacă poate, va trebui să înfrunte hărţuielile cotidiene de felul: "Aş vrea să vă rog, domnule preşedinte, ca în fiecare zi de luni să veniţi dumneavoastră la ora 15.00, să vă arătaţi pe aici, pentru că lumea se uită la televizoare şi, văzând că nu este preşedintele, nu vin nici senatorii". Berceanu dixit. Nu e mult timp de când PDL îi voia capul, invocând varii defecţiuni în conducerea şedinţelor Senatului. Ironie, Geoană, cu răzvrătirile de rigoare, îşi făcea treaba, chiar lăsând impresia că se dedică parlamentarismului "24 din 24" - spun gurile rele - din teama aprigă de a nu fi suspendat în lipsă.

Prin suspendarea de şase luni, Geoană, altfel simplu membru de partid, devine opozant oficial în interiorul PSD. Alegoric, în ziua când Victor Ponta a luat pauză de la intransigenţă, ca să meargă la Cotroceni, la jocul de-a discuţia cu preşedintele Băsescu. Şi în ziua când PSD şi PNL, însoţite de micul PC, au intrat într-o armonie oficială, după o perioadă de false şi zgomotoase supărări.

Morala este că fiecare partid care se respectă are permanent nevoie de "oi negre" şi de reînprospătarea "turmei", măcar de dragul bon-ton-ului democratic. Mircea Geoană este doar ultimul venit, adevărat cu poziţia cea mai înaltă, într-un club transpartinic de supravieţuitori, perdanţi sau neînţeleşi, care se regenerează îndeosebi în perioadele fierbinţi electoral. Nimic nu se pierde, totul se reciclează la momentul potrivit.