Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 13 dec 2010 - Anul XV, nr. 293 (4584)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Geoană, "oaia neagră" oficială a PSD

Luni, 13 Decembrie 2010 (19:27:43)

PSD i-a dat o pălmuţă din vârful degetelor lui Mircea Geoană, pentru că nu-şi permite să-l arunce din scaunul de "număr doi" , fie şi simbolic al ţării, astfel consumând un episod vioi în parcursul cenuşiu de partid de opoziţie, într-o vreme în care este condamnată la o obositoare neputinţă.

Neîndoielnic că, dincolo de armura fragilă de preşedinte al Senatului, Geoană era cel mai la îndemână în a fi dezarmat. Este o sumă de vulnerabilităţi şi poartă povara de a fi fost o mare dezamăgire. Doar că are o cârcă exersată, iar diversele jocuri şi legea compensaţiei i-au permis ca, după ce a dat-o răsunător în bară, să rămână deţinătorul unei puteri aparente. Drept este că această aură tremurândă a fost întunecată de frigul lui 1 Decembrie, la Arcul de Triumf şi de vorbele grele ale lui Băsescu, după care fostul său adversar cară un munte de mizerie, rămasă neridicată din campania electorală.

Nu ştiu ce l-a îndemnat pe Geoană să se exorcizeze, zgândărind memoria colectivă prin justificarea unei slăbiciuni de neînţeles. Cert este că, după această operaţiune, cel mai vizibil efect a fost activarea poreclei sale de coşmar şi, în final , reducerea la starea de suspendat temporar. Poate de acum, timp de şase luni, să predice în pustii, după cum s-a exprimat, dar cu vorbe mai simple, deputatul Moldovan, care cândva se plimba mândru cu "condamnatul" în trăsurică, pe la nunţile programate strategic în campanie.

De fapt, Mircea Geoană se află într-o falsă disidenţă. El nu îşi recunoaşte pedeapsa, iar scaunul de la Senat rămâne neatins, căci, realist vorbind, este singura poziţie de putere de prim rang pe care o are şi la care poate spera opoziţia. Doar că este plină de sârg în a o goli de conţinut. PSD are nevoie de preşedintele Senatului, fie şi decorativ, dar, pedepsit, preşedintele Senatului trebuie să umple singur, cu substanţă, această demnitate.

Până să o facă, dacă poate, va trebui să înfrunte hărţuielile cotidiene de felul: "Aş vrea să vă rog, domnule preşedinte, ca în fiecare zi de luni să veniţi dumneavoastră la ora 15.00, să vă arătaţi pe aici, pentru că lumea se uită la televizoare şi, văzând că nu este preşedintele, nu vin nici senatorii". Berceanu dixit. Nu e mult timp de când PDL îi voia capul, invocând varii defecţiuni în conducerea şedinţelor Senatului. Ironie, Geoană, cu răzvrătirile de rigoare, îşi făcea treaba, chiar lăsând impresia că se dedică parlamentarismului "24 din 24" - spun gurile rele - din teama aprigă de a nu fi suspendat în lipsă.

Prin suspendarea de şase luni, Geoană, altfel simplu membru de partid, devine opozant oficial în interiorul PSD. Alegoric, în ziua când Victor Ponta a luat pauză de la intransigenţă, ca să meargă la Cotroceni, la jocul de-a discuţia cu preşedintele Băsescu. Şi în ziua când PSD şi PNL, însoţite de micul PC, au intrat într-o armonie oficială, după o perioadă de false şi zgomotoase supărări.

Morala este că fiecare partid care se respectă are permanent nevoie de "oi negre" şi de reînprospătarea "turmei", măcar de dragul bon-ton-ului democratic. Mircea Geoană este doar ultimul venit, adevărat cu poziţia cea mai înaltă, într-un club transpartinic de supravieţuitori, perdanţi sau neînţeleşi, care se regenerează îndeosebi în perioadele fierbinţi electoral. Nimic nu se pierde, totul se reciclează la momentul potrivit.

Indira Crasnea 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Geoană, "oaia neagră" oficială a PSD.
 Vizualizări articol: 606 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Geoană, "oaia neagră" oficială a PSD0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei