Cinci senatori independenţi au iniţiat o propunere legislativă privind obligativitatea examinării psihologice şi psihiatrice a tuturor candidaţilor în alegeri, dar şi a unor înalţi funcţionari publici.
Propunerea vizează introducerea obligativităţii examinării psihologice şi psihiatrice a candidaţilor la toate alegerile.
Candidaţii respectivi ar trebui să depună la birourile electorale o adeverinţă de la medicul de familie din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice psihice, adeverinţa trebuind vizată şi de un medic psihiatru.
Aceeaşi obligaţie i-ar viza, potrivit propunerii legislative, şi pe preşedinţii şi vicepreşedinţii de agenţii naţionale, directorii de companii naţionale şi instituţii deconcentrate şi pe preşedinţii consiliilor de administraţie ai societăţilor cu capital majoritar de stat.
De asemenea, directorii şi secretarii de stat, precum şi miniştrii, ar urma să fie obligaţi să depună o adeverinţă medicală similară.
Legea, aflată în dezbatere publică la Senat, mai propune instituirea obligativităţii unui control periodic psihologic şi psihiatric, la interval de un an, pentru toţi candidaţii care au fost aleşi în funcţii, dar şi pentru demnitarii şi înalţii funcţionari. Potrivit legii, neefectuarea acestui control periodic ar atrage pierderea funcţiei respective.
Propunerea este semnată de cinci senatori independenţi: Liviu Câmpanu, Laurenţiu Chirvăsuţă, Sorin Chivu, Cezar Mircea Măgureanu şi Vasile Nedelcu.