Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele parlamentare la consultări, luni, la ora 15.00, fiind propuse ca teme de discuţie perspectivele economice şi sociale pe următorii doi ani, aderarea la Spaţiul Schengen şi priorităţile legislative ale sfârşitului acestui an.
Precedenta întâlnire de la Palatul Cotroceni între şeful statului şi partidele parlamentare a avut loc în 2 noiembrie. Temele discuţiilor au vizat atunci concluziile Consiliului European, perspectivele relaţiei cu FMI şi perspectivele aderării la spaţiul Schengen.
La acea întâlnire au participat doar reprezentanţii partidelor aflate în coaliţia de guvernare, cei ai opoziţiei refuzând invitaţia.