CC: Odată declanşată dezbaterea moţiunii de cenzură, ea nu mai poate fi oprită

Curtea Constituţională a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară, dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi oprită.

Curtea arată, în motivarea deciziei sale, că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu a respectat termenul de prezentare a moţiunii de cenzură (depusă după ce Guvernul a retras Legea educaţiei care a fost adoptată prin asumare-n.r.) în şedinţa comună a celor două Camere de cel mult cinci zile de la data depunerii acesteia, "ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moţiunii de cenzură depusă de opoziţia parlamentară".

CC a stabilit că, prin votarea unei moţiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în condiţiile articolelor 113 şi 114 din Constituţie, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia.

În motivarea deciziei CC 1.525, din 24 noiembrie, publicată marţi, prin ipoteză, problema de drept constituţional ridicată este posibilitatea eventuală a blocării procedurii prevăzute de articolul 114 din Constituţie prin invocarea dispoziţiilor articolului 146, litera e, coroborate cu cele ale articolului 147, alineatul 4, din Constituție.

Aceasta este chestiunea de drept constituţional asupra căreia Curtea s-a pronunţat, în 24 noiembrie, în sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituţională.

"În demersul său, Curtea trebuie să stabilească consecinţele pe plan constituţional ale deciziei Guvernului de angajare a răspunderii în condiţiile art. 114 din Constituţie, să clarifice efectele deciziilor pronunţate în cadrul competenţei sale de la art. 146 lit. e) din Constituţie şi să facă aplicarea acestora la situaţia litigioasă de faţă", notează CC.

Curtea arată că, în jurisprudenţa sa, a stabilit că "angajarea răspunderii este o procedură mixtă, de control parlamentar, întrucât permite iniţierea unei moţiuni de cenzură, şi de legiferare, deoarece proiectul de lege în legătură cu care Guvernul îşi angajează răspunderea se consideră adoptat, dacă o asemenea moţiune nu a fost depusă sau, fiind iniţiată, a fost respinsă" (Decizia 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României 88 din 25 februarie 1998).

În cadrul acestei proceduri, un rol cu totul aparte trebuie atribuit deciziei Guvernului de a-şi angaja răspunderea, având în vedere consecinţele care decurg din aceasta. Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea îşi găseşte temeiul în art. 114 alin. (1) din Constituţie şi constituie un act de voinţă exclusiv, unilateral şi irevocabil realizat în vederea adoptării unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea nu poate fi cenzurată de Parlament sub aspectul oportunităţii sale, însă, la nivelul Parlamentului, în condiţiile procedurale stabilite prin Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, se poate depune şi vota o moţiune de cenzură care are drept efect demiterea Guvernului, consemnează CC.

Moţiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituţională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului.

Reglementarea generală a moţiunii de cenzură se regăseşte în dispoziţiile art. 113 din Constituţie, iar anumite aspecte particulare ale acestei instituţii juridice sunt reglementate prin art. 114 alin. (2) și (3) din Constituţie. Aceste din urmă prevederi constituţionale califică moţiunea de cenzură depusă în cadrul procedurii angajării răspunderii Guvernului ca fiind una "provocată", fără ca sub aspectul naturii juridice şi al finalităţii urmărite să o deosebească de moţiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituţie.

Astfel, Curtea reţine că prevederile Constituţiei nu reglementează două categorii de moţiuni de cenzură, ci, din contră, moţiunea de cenzură ca instituţie juridică este una singură, reglementată de art. 113 din Constituţie; elementele specifice ce vizează moţiunea de cenzură iniţiată în ipoteza angajării răspunderii Guvernului nu relevă decât două particularităţi procedurale (contextul iniţierii - după prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege ce face obiectul angajării răspunderii - şi posibilitatea constituţională de iniţiere - indiferent dacă semnatarii săi au mai iniţiat în cadrul aceleiaşi sesiuni parlamentare o moţiune de cenzură potrivit prevederilor art. 113 din Constituţie) şi o particularitate de natură substanţială (în cazul respingerii moţiunii de cenzură, programul, declaraţia de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptat), care nu pot califica moţiunea de cenzură prevăzută de art. 114 din Constituţie ca un instrument de control parlamentar distinct de moţiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituţie.

"Având în vedere cele de mai sus, rezultă că, prin votarea unei moţiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în condiţiile art. 113 sau art. 114 din Constituţie, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia. Parlamentul nu are competenţa de a împiedica Guvernul să ia decizia angajării răspunderii; de asemenea, odată luată această decizie, Parlamentul nu poate împiedica Guvernul să continue procedura în cauză, întrucât s-ar ajunge la situaţii inadmisibile în care un Guvern minoritar să nu îşi poată angaja niciodată răspunderea, ceea ce încalcă în mod flagrant art. 114 din Constituţie. De asemenea, nici Guvernul nu îşi poate retrage cererea de angajare a răspunderii, fiind un act irevocabil al său", arată CC.

În acest context constituţional, depunerea moţiunii de cenzură are semnificaţia declanşării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului şi mutatis mutandis constituie un act irevocabil în sensul iniţierii acestui control; este o armă pusă îndeobşte la îndemâna opoziţiei parlamentare şi nu în ultimul rând este o formă de exprimare a opoziţiei faţă de măsurile adoptate de Guvern.

În consecinţă, împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii.

Astfel, în cauza de faţă, Curtea reţine că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moţiunii de cenzură în şedinţa comună a celor două Camere, de cel mult cinci zile de la data depunerii acesteia, prevăzut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moţiunii de cenzură depusă de opoziţia parlamentară.

Mai mult, având în vedere aceste considerente, dezbaterea moţiunii de cenzură trebuia deja demarată, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât Curtea constată că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, refuză supunerea acesteia spre dezbatere în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituţie. În acest mod opoziţia parlamentară nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţă. Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept.

În final, Curtea reaminteşte că, în funcţie de votarea sau nu a moţiunii de cenzură, fie Guvernul este demis, fie proiectul Legii educaţiei naţionale se consideră adoptat, după caz. Întrucât procedura angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale continuă de drept în temeiul art. 114 din Constituţie, solicitarea autorului sesizării ca instana constituţională să oblige autorităţile publice implicate în prezentul conflict juridic de natură constituţională să continue procedura parlamentară a angajării răspunderii Guvernului este lipsită de obiect.

Decizia CC este definitivă şi general obligatorie, ea fiind comunicată primului-ministru al Guvernului României, preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea şi pronunţarea deciziei au avut loc la datele de 18 noiembrie 2010 şi 24 noiembrie 2010 şi cu participarea lui Augustin Zegrean - preşedinte CC, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader - judecători.