Adoptarea unor reglementări mai flexibile pe piaţa muncii ar putea duce la crearea pe termen scurt a 90.000 de locuri de muncă noi, consideră reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini (CIS), care propun în acest sens, printre altele, eliminarea contractului colectiv la nivel de ramură.
"Legislaţia muncii nu se potriveşte cu situaţia economică a României şi de aceea trebuie modificată. Aceste modificări trebuie să vizeze trei aspecte, unul dintre acestea fiind flexibilitatea. Trebuie să fie mai uşor să recrutezi şi să concediezi forţă de muncă. Să lăsăm companiile să aibă uşurinţă în angajare pentru a încuraja anagajarea de personal", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Shachar Shaine, membru în consiliul de conducere al CIS.
O altă problemă ridicată de reprezentantul CIS este cea legată de piaţa neagră a forţei de muncă.
"România are 4,2 milioane de angajaţi cu forme legale şi, potrivit unor studii recente, 1,6 milioane de persoane care lucrează fără contract. Rata angajaţilor cu forme legale raportată la populaţia activă, de peste 10 milioane de persoane, este prea mică. Spre exemplu, crearea a 10.000 de locuri de muncă cu salariul mediu pe economie ar însemna ca bugetul de stat să încaseze suplimentar 7 milioane de lei pe lună, adică 84 milioane de lei pe an prin taxele aferente. Pentru aceasta, legislaţia muncii are nevoie de prevederi flexibile privind munca temporară şi angajările, în general", a spus Shaine.
CIS a realizat şi o serie de propuneri de modificare a legislaţiei actuale, discutate la nivelul organizaţiei, din care fac parte peste 100 de companii, ale căror investiţii cumulate înseamnă două treimi din totalul investiţiilor străine din România.
Una dintre acestea se referă eliminarea oblgativităţii contractului colectiv de muncă la nivel naţional sau de ramură pentru companiile cu capital privat în care a fost semnat un astfel de document.
"Un investitor care se uită în Europa şi decide să vină în România nu acceptă un contract colectiv care nu a fost negociat de el. Nu va veni să investească aici. Dacă este un contract la nivel individual nu mai este nevoie de un contract la nivel de ramură, una este să produci maşini în Bucureşti şi alta la Călăraşi, nu sunt aceleaşi condiţii", a arătat Shaine.