Legea pensiilor va intra luni în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, iar marţi va fi dat votul final, a decis Biroul Permanent al Camerei, după ce a analizat scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu.
Secretarul Camerei Sever Voinescu făcut, luni, această precizare, după şedinţa Biroul Permanent, în care s-a discutat scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la adoptarea urgentă a legilor privind sistemul unitar de pensii, salarizarea unitară, bugetul de stat şi OUG 50/2010.
Conducerea Camerei a solicitat Comisiei de buget-finanţe să grăbească adoptarea raportului privind OUG 50/2010, a mai spus Voinescu.
El a arătat totodată că există decizia ca Guvernul să-şi asume răspunderea în 14 decembrie pe legea salarizării, iar legea bugetului urmează să fie trimisă zilele următoare la Parlament.
Şeful statului a transmis pe 30 noiembrie preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Mircea Geoană şi Roberta Anastase, o scrisoare în care reînnoieşte apelul la responsabilitate adresat Parlamentului României pe 9 noiembrie în plenul reunit al Parlamentului, solicitând adoptarea cât mai urgentă a legilor privind salarizarea unitară, pensiile publice, bugetul de stat şi Ordonanţa 50/2010.
"Adoptarea cât mai rapidă a acestor legi reprezintă condiţii esenţiale pentru ca România să poată finaliza cu succes acordul cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială", susţine Traian Băsescu, în scrisoare.
El a arătat că Parlamentul are independenţa de a-şi stabili propriul program de funcţionare, însă dezbaterea şi adoptarea de către Legislativ a solicitărilor sale ar însemna "un pas important în îndeplinirea de către România a obligaţiilor asumate la nivel internaţional faţă de partenerii săi".
"De asemenea, independent de aceste priorităţi, consider că o clarificare rapidă a situaţiei Legii privind Educaţia Naţională şi o deblocare a situaţiei actuale este de maximă prioritate. Intrarea în vigoare cât mai rapid a unei astfel de legi ar însemna o bună pregătire a implementării ei începând cu anul şcolar 2011-2012", se mai arată în document.
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 15 voturi "pentru" şi 5 voturi "împotrivă", ca vârsta standard de pensionare la femei să fie de 63 de ani, iar la bărbaţi de 65 de ani, admiţând solicitarea de reexaminare în acest sens a preşedintelui Traian Băsescu.
Raportul Comisiei de muncă se va referi numai la această modificare a Legii pensiilor cerută de şeful statului, fiind respinsă solicitarea opoziţiei de a se discuta şi alte articole din lege.
La şedinţa Comisiei de muncă au fost prezenţi doar 5 reprezentanţi ai opoziţiei, 4 de la PSD şi unul de la PNL, Aura Vasile arătând că aceia care lipsesc protestează faţă de faptul că numărul membrilor comisiei a fost mărit de plen pentru ca puterea să aibă majoritate.
Deputaţii PDL, independenţii aparţinând UNPR şi cei ai UDMR au votat ca raportul comsiei să conţină doar modificarea vârstei de pensionare a femeilor de la 65 la 63 de ani, în timp ce PSD şi PNL au arătat că, dacă nu se va scădea şi stagiul de cotizare, femeile vor fi discriminate, vor ieşi cu o pensie mai mică decât bărbaţii.
După vot, deputaţii PSD Ioan Cindrea şi Dan Mircea Popescu au arătat că este o zi neagră pentru pensionari şi se face o nedreptate femeilor prin maniera de calcul al pensiei.
Deputatul PDL Mircea Toader a replicat că este o "zi luminoasă" pentru pensionari deoarece aceştia vor avea garanţia că li se va plăti pensia.