Majoritatea românilor, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de nivelul de salarizare

Numai 1% din angajaţi îşi pot stabili programul de lucru, doar 11% îşi pot stabili modul de lucru şi numai 8% dintre cei intervievaţi îşi pot modifica în mod obişnuit cu o oră programul de lucru, a declarat economistul Liviu Voinea, care a prezentat rezultatele studiului realizat în cadrul proiectului european "Condiţii de muncă, satisfacţie şi performanţă la locul de muncă".

De asemenea, 36,5% din angajaţi prestează muncă atipică. Astfel, 16 procente dintre angajaţi lucrează frecvent seara şi 8% lucrează frecvent noaptea, 21% au lucrat două sau mai multe sâmbete în ultima lună, iar 10,4 la sută au lucrat 2 sau mai multe duminici în ultima lună.

Totodată, 52,2% dintre cei care presteazã muncă atipică apreciază că aceasta nu este convenabilă pentru viaţa lor personală, ponderea femeilor afectate fiind mai mare (55,4%) decât cea a bărbaţilor (49,9%).

Potrivit studiului, 65% dintre cei care prestează o muncă atipică lucrează în schimburi, 18,6% din angajaţi fac în mod frecvent ore suplimentare, cel mai adesea neremunerate, şi doar 46% din top 100 companii remunereazã orele suplimentare.

Cu privire la factorii de risc, 49,9% din angajaţi sunt expuşi la cel puţin un factor care le poate afecta sănătatea fizică, bărbaţii fiind cei mai afectaţi, 60,3%, faţă de 36,9% femeile. Cel mai frecvent risc pentru sănătatea fizică este riscul de accidente, la care sunt de patru ori mai expuşi bărbaţii. 19,8% din angajaţi sunt supuşi la cel puţin un factor care le poate afecta sănătatea mentală.

Cel mai important factor care poate afecta sănătatea mentală este presiunea, însemnând termene scurte de predare şi supraîncărcare cu sarcini multiple/activităţi simultane.

Astfel, 56,6% din angajaţi sunt expuşi la cel puţin un factor de risc pentru sănătatea lor fizică sau mentală, consecinţele fiind afectarea serioasă a productivităţii muncii şi nemulţumirea salarială care va fi cu siguranţă mare pentru că salariul va fi raportat nu doar la productivitate, ci şi la condiţiile de muncă. Constatarea riscurilor la care sunt expuşi majoritatea angajaţilor oferă o explicaţie plauzibilă pentru numărul mare de pensionări timpurii pe caz de boală. Mai mult, creşterea vârstei de pensionare trebuie privită şi din această perspectivă, respectiv că angajaţii vor fi expuşi unor riscuri fizice şi mentale pe o perioadă mai îndelungată de timp. Materializarea acestor riscuri legate de condiţiile de muncă duce la costuri enorme în sistemul de sănătate.

Cu privire la formarea profesională, cea continuă rămâne un deziderat. Peste 70% dintre angajaţi spun că firmele în care lucrează nu oferă niciun tip de formare profesională, în timp ce numai 1,8% dintre angajaţi beneficiază de formare profesională continuă prin cursuri regulate, la intervale mai mici de un an. Angajaţii din sectorul public beneficiază de mai multă formare profesională decât angajaţii din sectorul privat (55,8% faţă de 43% - la intervale regulate, un an sau mai des).

Cei cu studii universitare au acces mai mare la formare, dar numai 17% dintre ei beneficiază de astfel de cursuri, acesta fiind un risc de deprofesionalizare la vârf cu consecinţe grave asupra productivităţii muncii.

Cu privire la specializare, un sfert dintre angajaţi (24,7%) consideră că activitatea pe care o desfăşoară nu corespunde profilului pentru care s-au specializat. Cea mai mare pondere a acestora se regăseşte în categoria celor cu un nivel de educaţie redus, ceea ce pare logic întrucât şi nivelul de specializare este redus. Dar tocmai această categorie are şi cel mai redus acces la formare profesională, ceea ce le creează un dezavantaj puternic pe piaţa muncii, condamnându-i la locuri de muncă mai proaste şi mai depărtate de sfera lor de abilităţi.

Cei mai mulţi sunt în sectorul privat (27%, faţă de 18% la stat). Această observaţie este consistentă cu structura distribuţiei angajaţilor la stat şi la privat după nivelul de educaţie, precum şi cu frecvenţa formării profesionale la stat şi la privat.

De asemenea, 30% din angajaţi apreciază că activitatea desfăşuratã la locul de muncă nu contribuie la dezvoltarea personală, profesională şi sub aspectul acumulării de cunoştiinţe şi abilităţi. 80% dintre cei care afirmă că activitatea actuală nu contribuie la dezvoltarea lor sunt totuşi de părere că această activitate corespunde cunoştiinţelor şi abilităţilor lor. O consecinţă poate fi plafonarea unei părţi importante (aproape un sfert – 80% din 30%) din totalul angajaţilor. În aceste condiţii, rolul formării profesionale continue ar trebui reiterat, dar din păcate constatările în acest sens nu sunt încurajatoare.

Potrivit studiului, nu sunt diferenţe între angajaţii de la stat şi cei de la privat privind nemulţumirea salarială (48,7% faţă de 47,8%). Oricum rezultatul nu este semnificativ statistic.

Aceasta înseamnă că forma de proprietate nu constituie un factor determinant al mulţumirii sau nemulţumirii legate de nivelul de salarizare – o constatare care respinge mitul generalizat privind salariile mari din sectorul de stat, a mai spus Voinea.

Jumătate din angajaţi (50,3%) declară că evaluarea performanţelor în firma în care lucrează nu se realizează în mod organizat şi regulat. O consecinţă a lipsei evaluării regulate constă în nemulţumirea salarială, deschizând drumul pentru hazard moral. 57% dintre cei nemulţumiţi de salariu lucrează în firmele care nu realizează evaluarea performanţelor angajaţilor în mod organizat şi regulat. La polul opus, doar 3% dintre cei nemulţumiţi de salariu lucrează în firme în care se face evaluarea angajaţilor în mod organizat şi la intervale mai mici de un an.

Mediul privat nu realizează adecvat evaluarea performanţelor, astfel că 61,6% din angajaţii din mediul privat nu au fost evaluaţi niciodată, dublu faţă de 31,8% la stat. Nicio firmă din top 100 nu admite că nu are modalităţi organizate şi regulate de evaluare, deşi 41% dintre angajaţii firmelor mari spun că nu au fost niciodată supuşi unei evaluări. Lipsa evaluării în mediul privat se poate explica prin lipsa nevoii de evaluare, în special din cauza lipsei de competiţie în multe sectoare, prin evaluarea de la stat care poate fi pur formală, în timp ce sectorul privat nu doreşte să acopere costurile unei evaluări formale.

Mai mult de o treime dintre angajaţi (36,5%) a avut un singur loc de muncă, cel din prezent, iar numărul de locuri de muncă schimbate este invers proporţional cu mărimea firmei. 62% din angajaţii firmelor cu peste 50 de salariaţi nu şi-au schimbat locul de muncă în ultimii 5 ani. Se confirmã stabilitatea mai mare a locului de muncă în sectorul public: 64% din angajaţii de la stat nu au schimbat locul de muncă în ultimii 5 ani, faţă de 51,6% la privat.

Această cercetare raelizată de BNS este prima din acest gen din România, realizând o anchetă asupra angajaţilor pe un eşantion reprezentativ de angajaţi din industrie (3.528) şi o anchetă asupra angajatorilor din top 100, fiind luate în considerare companii după numărul de angajaţi şi cifra de afaceri. Chestionarul a fost administrat faţă în faţă, în perioada august – septembrie 2010.