Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să nu mai neglijeze relaţia cu Comisia Europeană, prin tratarea superficială a consiliilor sectoriale ale Comisiei, şi să asigure prezenţa miniştrilor la astfel de reuniuni, fără a mai trimite la Bruxelles doar reprezentanţi ai acestora.
Surse oficiale au declarat. joi, agenţiei MEDIAFAX că, într-o discuţie recentă, preşedintele Băsescu s-a arătat nemulţumit de faptul că membrii Cabinetului nu participă în persoană la consiliile sectoriale ale CE, reuniuni la care se iau cele mai importante decizii comunitare în domeniile de interes inclusiv pentru absorbţia fondurilor europene.
"Preşedintele a reproşat tuturor miniştrilor faptul că nu participă la consiliile sectoriale de la Bruxelles şi trimit în locul lor secretari de stat sau directori din ministere. Mai mult, şeful statului a criticat faptul că adesea miniştrii ajung chiar să apeleze la ambasadorul României la UE pentru a lua parte în locul lor la astfel de reuniuni tehnice de lucru", au afirmat sursele citate.
Potrivit acestora, preşedintele a precizat că regulamentele Comisiei prevăd prezenţa miniştrilor la consiliile sectoriale şi că miniştrii pot astfel promova mult mai eficient interesele României.
În urma acestor atenţionări, premierul Emil Boc a dispus, în şedinţa de miercuri a Guvernului, ca, pe baza calendarului reuniunilor CE, să fie stabilit un program clar de participare a miniştrilor la consiliile sectoriale de la Bruxelles.
"Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, despre relaţiile României cu UE sub acest aspect şi a stabilit un calendar clar pentru miniştri în vederea participării la consiliile ministeriale de la nivelul Uniunii Europene. Periodic, de acum înainte, Guvernul va fi informat în şedinţe cu privire la reuniunile de lucru ale Comisiei şi va asigura, la solicitarea preşedintelui Băsescu, dar şi conform regulamentelor comunitare, reprezentarea la nivel de ministru", au declarat sursele citate.