Noul şef al Poliţiei Române, Liviu Popa, a recunoscut, miercuri, că există situaţii în care poliţiştii au legături cu lumea interlopă, el spunând însă că majoritatea poliţiştilor sunt oameni care îşi fac treaba, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ, dacă în calitatea sa de şef al Direcţiei Generale Anticorupţie a avut cunoştinţă despre cazuri în care există legături între poliţişti şi persoane din lumea interlopă, Liviu Popa a spus: "Există situaţii în care poliţiştii au legături cu lumea interlopă. Majoritatea poliţiştilor sunt oameni care îşi fac treaba. Nu trebuie să generalizăm atât de uşor cu privire la toţi poliţiştii".
Acesta a mai spus că în aceste situaţii nu va exista toleranţă.
"Declar toleranţă zero în privinţa a tot ceea ce înseamnă comportament neprincipial", a mai spus Popa.
Noul şef al Poliţiei Române a mai afirmat că în perioada următoare vor fi făcute evaluări la nivelul Poliţiei.
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a anunţat, marţi, eliberarea lui Dan Valentin Fătuloiu din funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, şi numirea în locul acestuia a lui Ioan Dascălu, precum şi înlocuirea şefului Poliţiei române, Petre Tobă, cu şeful DGA, Liviu Popa.