Guvernul a transmis, vineri, către Consiliul Economic şi Social (CES) legile de salarizare în sectorul bugetar, iar Consiliul are un termen de zece zile pentru a formula un aviz, în lipsa căruia legile vor fi considerate ca fiind aprobate tacit, a declarat, la Guvern, ministrul Muncii, Ioan Botiş.
"Noi am depus vineri dimineaţa legile la CES, care este obligat ca în termen de zece zile să transmită un aviz negativ sau favorabil. În cazul în care acest aviz nu vine în termen de zece zile, se consideră aprobare tacită", a susţinut ministrul Muncii.
Potrivit acestuia, Guvernul va aştepta în termenul legal emiterea avizului de CES, dar între timp poate transmite legile Parlamentului în vederea angajării răspunderii, deoarece forma finală a legii va fi cea stabilită după depunerea amendamentelor de către parlamentari.
"Legile s-au discutat în comisii şi CES-ul a fost convocat, de aici încolo nu mai este problema noastră în ce măsură CES-ul poate da aviz sau nu, pentru că noi am îndeplinit procedura. În consecinţă, vom aştepta până luni şi vom considera aprobare tacită dacă nu există un aviz", a conchis ministrul Muncii.
Guvernul s-a reunit luni în şedinţă pentru a adopta proiectul legii salarizării, dar decizia a fost amânată cu două zile, pentru miercuri, în lipsa avizului CES.
Acest aviz, pozitiv sau negativ, urma să fie formulat în dimineaţa zilei de marţi.
Sindicaliştii au boicotat însă şedinţa de marţi a plenului Consiliului Economic şi Social, astfel că proiectul Legii salarizării unitare nu a putut fi avizat, nefiind întrunit cvorumul necesar.