Indemnizaţia de şomaj va fi stabilită la un nivel cuprins între 75% şi 90% din indicatorul social de referinţă, în prezent în valoare de 500 lei, fără să mai fie raportată la nivelul salariului minim, modificarea urmând să fie discutată în Coaliţie şi, ulterior, în Guvern, au declarat surse oficiale
Indemnizaţia de şomaj reprezintă în prezent 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, la care se adaugă un procent cuprins între 3% şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare.
"Se discută acum ca salariul minim să fi înlocuit cu indicatorul social de referinţă, iar indemnizaţia de şomaj să fie calculată la 75% din acest indicator sau poate la 80-90%", au declarat agenţiei MEDIAFAX sursele citate.
Potrivit acestora, Ministerul Muncii vrea să încurajeze astfel şomerii să îşi găsească loc de muncă, considerând că actualul sistem de calcul al indemnizaţiei de şomaj nu încurajează reinserţia pe piaţa muncii a acestora.
"Dacă se menţine legată indemnizaţia de şomaj de salariul minim, se ajunge ca indemnizaţia medie de şomaj să fie egală cu veniturile nete, iar diferenţa dintre salariul net şi indemnizaţia de şomaj să fie de 10 lei, la valoarea medie. Atunci, nu există niciun fel de stimulare pentru şomeri să meargă spre un loc de muncă, nu îi deteremină nimic, pentru 10 lei în plus, să se ducă să îşi caute un loc de muncă. Ideea Guvernului este să mărească un pic ecartul, ca să fie activi pe piaţa muncii", au arătat sursele.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, vineri, că indemnizaţia de şomaj ar putea scădea din 2011 şi nu va mai fi calculată în funcţie de salariul minim, ci de un indicator social de referinţă stabilit anual, măsură propusă pentru a încuraja munca.
"Şomajul va fi calculat în funcţie de un indicator social de referinţă, pentru a stimula munca. Indemnizaţia ar putea reprezenta 50 sau 75 la sută din acest indicator, care va fi stabilit anual de Guvern", a spus ministrul Muncii, într-o întâlnire informală.
În prezent sunt aproximativ 700.000 de şomeri, iar statul cheltuie anual cu aceste plăţi 4,1 miliarde de lei.
Agenţia MEDIAFAX a anunţat, vineri, că scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu FMI după misiunea din octombrie-noiembrie relevă că Guvernul s-a angajat ca indemnizaţia de şomaj să nu mai fie legată de salariul minim, care urmează să fie majorat.
"După îngheţarea din 2008 a salariului minim, vom ridica nivelul acestuia, în general pentru a compensa recenta evoluţie a inflaţiei, decuplând în acelaşi timp indemnizaţia de şomaj de salariul minim", este angajamentul Guvernului din document.
Pentru anul 2011, Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional majorarea salariului minim de la 600 la 670 lei.
Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul încearcă prin decuplarea indemnizaţiei de şomaj de salariul minim să limiteze cheltuielile bugetului de şomaj, având în vedere că pentru anul viitor sunt pregătite noi disponibilizări.
"Vor mai fi disponibilizări şi anul viitor, dar economiile ar fi mai mici dacă indemnizaţia de şomaj ar fi în continuare legată de salariul minim", au arătat sursele.
Contactat de MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu a declarat doar că Guvernul lucrează în prezent la un alt criteriu de calcul al indemnizaţiei de şomaj decât salariul minim.
"O variantă este ca pentru indemnizaţia de şomaj să fie luat în calcul indicatorul social de referinţă", a spus secretarul de stat.
Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti - cu excepţia indemnizaţiei de şomaj - suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.
Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei.
Guvernul a promis FMI că va continua în 2011 reducerea numărului de angajaţi în sectorul public.
Premierul Emil Boc susţine că politica de bază a Guvernului în 2011 va fi ca numărul de personal din sectorul public să fie redus prin pensionare, încetarea amiabilă a raporturilor de muncă şi plecarea angajaţilor la studii în străinătate.
Pentru acest an, Comisia Naţională de Prognoză estimează o rată a şomajului de 8% (720.000 de şomeri înregistraţi la sfârşitul anului), care ar urma să scadă la 7,8% (710.000 de şomeri) în 2011.