Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 22 nov 2010 - Anul XV, nr. 275 (4566)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Blaga despre locul ales pentru "mita la MAI": Sunt multe speculaţii, procurorii îşi fac datoria

Luni, 22 Noiembrie 2010 (13:58:39)

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că sunt multe speculaţii vizavi de locul ales pentru flagrantul delict în cazul "mită la MAI", subliniind că procurorii îşi fac datoria.

Vasile Blaga a fost întrebat de jurnalişti, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, cum vede alegerea parcării din faţa sediului Ministerului de Interne ca loc al flagrantului în cazul mitei care i-ar fi fost oferită secretarului de stat Dan Valentin Fătuloiu.

"Tocmai pentru că şi dumneavoastră puneţi această întrebare, sunt foarte multe speculaţii vizavi de asta. Până la urmă procurorii îşi fac datoria cum cred de cuviinţă", a spus Vasile Blaga.

Dan Fătuloiu, alături de fiul său, Alexandru (administrator a şase firme-n.r.), l-a denunţat pe Cătălin Chelu că a vrut să-l mituiască, în schimbul rezolvării favorabile a celor 48 de dosare penale în care omul de afaceri este cercetat. Valoarea mitei se ridică la un milion de euro.

Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost arestat de un judecător al Tribunalului Bucureşti, alături de Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărarea influenţei în timp ce Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea sunt cercetaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, în legătură cu tentativa de corupere a lui Dan Fătuloiu.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a organizat, vineri, un flagrant delict în cazul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, după ce ar fi încercat să îi ofere mită 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada august - 12 noiembrie 2010, Cătălin Chelu i-a promis secretarului de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor Dan Valentin Fătuloiu, denunţător în cauză, suma de un milion de euro pentru ca acesta să îşi îndeplinească în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu ce decurg din punerea în aplicare a Planului Naţional de Combatere a Evaziunii Fiscale. Documentul respectiv este fundamentat pe cooperarea inter-instituţională dintre MAI, Ministerul Public, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi alte instituţii ale statului. Totodată, suma a fost promisă pentru a împiedica cercetarea în sistem integrat a cauzelor penale ce îi vizează pe Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu, scopul final fiind soluţionarea favorabilă a respectivelor dosare penale.

Promisiunea s-a realizat prin intermediul lui Badea, Bunu şi Constantinescu, care au acţionat atât direct cât şi prin intermediul unei alte persoane, potrivit procurorilor.

În acest context, în 12 noiembrie, Chelu a modificat promisiunea iniţială şi i-a oferit lui Dan Fătuloiu suma de 50.000 de euro (în numerar) şi foloase materiale în valoare de aproximativ 270.000 euro, reprezentând contravaloarea unui teren şi a unei case ce urma a fi construită de către omul de afaceri.

Cu ocazia întâlnirii din 12 noiembrie, Cătălin Chelu i-a a mai oferit lui Dan Fătuloiu suma de 300.000 euro, în numerar şi suportarea cheltuielilor pentru construirea unei case în valoare de aproximativ 120.000 euro, pentru ca acesta, folosindu-se de influenţa ce derivă din funcţia de secretat de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să intervină pe lângă directorii din conducerea unei societăţi comerciale şi să-i determine să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea oficială a lui Chelu în evidenţele Registrului Comerţului în calitate de acţionar al respectivei societăţi comerciale.

În 19 noiembrie, Chelu i-a remis denunţătorului Fătuloiu suma de 212.850 lei (echivalentul a aproximativ 50.000 euro), pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor penale în care omul de afaceri şi complicii săi sunt cercetaţi, ocazie cu care s-a organizat flagrantul. Pentru remiterea acestei prime tranşe de bani, Chelu a fost ajutat de Badea şi Constantinescu.

Cătălin Chelu i-a cerut lui Dan Fătuloiu să-l asigure că prin influenţa sa, ca secretar de stat, îi va obţine soluţii de netrimitere în judecată în cele 48 dosare, susţinând că poate fi exonerat de răspundere penală întrucât suferă de o boală psihică, dar şi că are şapte copii minori, se arată în referatul cu propunerea de arestare a lui Cătălin Chelu şi a celor trei complici ai săi.

Chelu a sublinat că în cazul său "subzistă situaţii de natură a-l exonera de răspundere penală sau de executarea unei pedepse privative de libertate", referindu-se la situaţia financiară foarte bună, la faptul că are şapte copii minori în întreţinere, dar şi la o boală psihică.

Cei doi au stabilit să se reîntâlnească în 17 sau 18 noiembrie, însă întrevederea a fost amânată pentru vineri, 19 noiembrie, întrucât Fătuloiu a trebuit să plece în străinătate, în interes de serviciu. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Blaga despre locul ales pentru "mita la MAI": Sunt multe speculaţii, procurorii îşi fac datoria.
 Vizualizări articol: 421 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Blaga despre locul ales pentru "mita la MAI": Sunt multe speculaţii, procurorii îşi fac datoria0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei