Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut o anchetă amănunţită în cazul gemenilor născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, după ce joi a fost sezizat că bebeluşii nu sunt îngrijiţi corespunzător.
Ministerul Sănătăţii informează că sesizarea a fost făcută telefonic de părinţii gemenilor. După verificarea informaţiei, conducerea Ministerului Sănătăţii a trimis echipaje de urgenţă pentru a asigura transportul nou-născuţilor într-o maternitate dotată cu secţie de terapie intensivă avansată din Capitală.
La cererea ministrului Sănătăţii, şeful Direcţiei de Sănătate Publică a supravegheat externarea copiilor şi a demarat o anchetă asupra tuturor aspectelor legate de acest caz, potrivit sursei citate.
Reazultatele anchetei sunt aşteptate până luni.
"Dacă se adevereşte faptul că s-a greşit vor fi sancţionaţi toţi cei care nu au respectat protocoalele medicale şi nu şi-au făcut datoria", a spus ministrul Sănătăţii.
În prezent gemenii sunt internaţi în Secţia de terapie intensivă a Maternităţii Polizu din Capitală şi beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate.
Ministerul Sănătăţii şi medicii specialişti nu pot oferi însă informaţii cu privire la diagnosticul şi starea de sănătate a celor doi copii deoarece părinţii au declarat în scris că nu doresc să fie oferite astfel de date. Conform legislaţiei în vigoare privind drepturile pacienţilor, MS şi medicii specialişti sunt obligaţi să respecte cererea părinţilor.
În acest caz s-a autosesizat, vineri, şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, agent şef Laura Folea, până în prezent familia copiilor nu a depus o plângere la Poliţie, dar poliţiştii au decis să se autosesizeze în acest caz.
Cei doi gemeni născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea din Câmpulung Muscel au fost transferaţi, în noaptea de joi spre vineri, la Maternitatea Polizu din Bucureşti, după ce tatăl copiilor i-a reclamat subsecretarului de stat Raed Arafat că micuţii, născuţi în urmă cu zece zile, nu au beneficiat de îngrijire corespunzătoare.
După ce tatăl copiilor, care este preot, a reclamat situaţia subsecretarului de stat Raed Arafat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au început o anchetă la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel.
Directorul Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, Sorin Moşteanu, susţinea că a aflat despre cazul gemenilor în cursul serii de joi, spunând că toate întrebările trebuie puse şefului Secţiei Neonatologie şi medicului ginecolog care a răspuns de aces caz.
Ulterior, Sorin Moşteanu a susţinut că gemenii au beneficiat de îngrijirea necesară şi au fost puşi în incubator imediat după naştere, foile de observaţie arătând că aceştia au fost monitorizaţi zilnic şi au primit tratament.
Mai mult, Sorin Moşteanu a spus că părinţii copiilor i-au mulţumit şefului Secţiei de Neonatologie pentru modul în care au fost îngrijiţi copiii.