Asumarea răspunderii până-n pânzele albe

Pentru a se oţeli în încăpăţânare, a dat fuga la Curtea Constituţională să-i ceară lămuriri suplimentare, aparent nedumerit de sentinţa rabinică asupra acestui caz (recte constatarea conflictului între Parlament şi Guvern). Edictele date cu "5 la 4" de către judecătorii constituţionalişti par a face această instanţă mai catolică decât Vaticanul şi hotărârile sale mai bulversante decât "Codul lui da Vinci".

În cererea de luminare făcută Curţii, Palatul Victoria nu uită să spună că demersul este făcut şi pentru "înlăturarea refuzului Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură", o persiflare la adresa capacităţii opoziţiei de a răsturna căruţa guvernamentală. Dincolo de dansul de salon cu judecătorii constituţionali, UDMR, în numele coaliţiei, vine şi spune clar, prin Kelemen Hunor: "Putem continua asumarea şi vom continua asumarea". Deci, zarurile au rămas aruncate ca prima dată.

De cealaltă parte a gardului, opoziţiei nu-i rămâne decât să meargă până în alte pânze albe, reclamând, cum altfel, retragerea asumării răspunderii. Şi, in extremis, punându-l pe Mircea Geoană să-şi arunce stiloul şi călimara pe fereastră, dacă va fi adus în situaţia să semneze trimiterea la promulgare.

Cele două îndărătnicii arată că, în disperare de cauză, ceea ce ar fi trebuit să fie soluţii de excepţie au ajuns soluţii de regulă. Adică legile se trec prin asumări de răspundere guvernamentale, se sancţionează prin moţiuni de cenzură şi prea adesea se regularizează prin Curtea Constituţională, care arbitrează "dialogul" surzilor.

Este o situaţie absurdă, întreţinută de cerbicia unui guvern căruia nu îi mai pasă dacă moare în picioare sau se prăbuşeşte sub oprobii, la care este deja imun şi a unei opoziţii la care orice cedare este echivalentă unei slăbiciuni de neîngăduit. Este o logică perfectă de război total, care va îngropa căile de mijloc şi, în final normalitatea.

Cum presiunea termenelor din angajamente justifică scurtăturile, neîndoielnic Executivul va face din scurtătură potecuţă bătută, marcând trecerea "superioară" de la guvernarea prin ordonanţe de urgenţă la acea prin asumare. Deja şi-a întins aripa ocrotitor-geloasă asupra Legii salarizării. Cred că regretă înlăcrimat că nu-şi poate asuma direct şi bugetul de stat. Dar şi aşa vieţile lui Boc şi alor săi s-au simplificat până la esenţă. Merg fuga înainte şi, la un moment dat, vor încremeni "a la longue" ca iepuraşii Duracell, rămaşi fără baterie.

Deşi opoziţiei îi rămâne, idem, tot cărarea bătută, calea va fi mai cu surprize, din cauza virajelor de la linia dreaptă (ca acela în care Antonescu i-a cerut lui Ponta să fie bărbat, uitând el să fie domnul care se pretinde a fi). Este un nou obicei, ca liberalii şi social-democraţii să se însingureze periodic. Căci altfel cum şi-ar întreţine pasiunea în statul pe bară?

În tot acest peisaj morbid, fracturat de paralele, aproape se poate spune că izbăvirile s-ar putea trage tot din moţiunea de cenzură. "Trebuie citită moţiunea, trebuie votată sau trebuie respinsă şi, în funcţie de acest vot, vom vedea dacă mergem mai departe cu acest guvern", citire tot de la Kelemen Hunor. Poate că guvernul vrea să-şi arunce "cămaşa morţii" în coşul cu rufe de spălat. Poate că opoziţia vrea sincer să ţopăie a victorie.