O persoană a murit, iar alta a fost rănită, duminică la prânz, după ce un necunoscut a intrat într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamţ şi a tras cu un pistol cu glonţ înspre acestea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aurelian Şoric, şeful Poliţiei Piatra Neamţ, a declarat că incidentul s-a petrecut, duminică, în jurul prânzului, când o persoană necunoscută a intrat într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamţ şi a tras cu un pistol cu glonţ înspre două persoane din local, una dintre acestea fiind rănită foarte grav, iar cealaltă mai uşor.
Potrivit sursei citate, la ora actuală există un suspect în acest caz, Parchetul Tribunalului Neamţ declanşând deja investigaţii cu privre la împrejurările în care s-a produs incidentul, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de omor şi, respectiv, omor, dar şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cu atât mai mult cu cât din primele date a reieşit că suspectul ar fi folosit arma în mod ilegal.
Şeful Poliţiei Piatra Neamţ a menţionat că din primele cercetări se pare că a fost vorba despre o chestiune personală între agresor şi cele victime.
"Agresorul este un individ certat cu legea", a spus comisarul şef Aurelian Şoric, care a dăugat că nu se poate spune că agresorul ar face parte dintr-o anume grupare interlopă.
Chemată la faţa locului, Ambulanţa le-a preluat pe cele două persoane, însă în cazul uneia dintre acestea, cu multiple răni în torace şi abdomen, nu a mai putut face nimic, fiind declarată moartă, celălalt rănit fiind stabilizat hemodinamic şi fiind transportat la spital.
Potrivit medicilor, persoana rănită are nevoie de aproximativ zece zile de spitalizare.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ, Letiţia Dămoc, a declarat că cele două victime erau fraţi, având 32, respectiv 36 de ani, în cazul celui în vârstă de 32 de ani fiind declarat decesul, acesta având trei plăgi împuşcate în zona inimii şi una în abdomen.
Cealaltă victimă este stabilă hemodinamic, având o plagă împuşcată în zona abdominală şi urmând să fie operată.
Jandarmeria a fost solicitată de către poliţişti în zona unde a avut loc incidentul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Cătălin Răzmeriţă, patrule de ordine publică şi echipajele de intervenţie au înconjurat toată zona pentru a ajuta Poliţia la strâmgerea probelor necesare investigaţiilor.
Totodată, oficialul Jandarmeriei a spus că, deocamdată, nu a fost reţinută nicio persoană.
Purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ, Cătălina Bădeanu, a declarat că în prezent se desfăşoară acţiuni de căutare şi prindere a agresorului.