Ediţia 2011 a programului "Rabla" va permite utilizarea a patru vouchere în loc de trei pentru cumpărarea unei maşini noi iar valoarea unui voucher va scădea de la 3.800 lei, cât a fost în 2010, la 3.000 de lei.
Modificările au fost anunţate de ministrul Mediului, Laszlo Borbely, într-o conferinţă de presă susţinută marţi.
Ministrul a precizat că modificările ar urma să intre în vigoare de la data de 1 februarie 2011, atunci când va începe ediţia din anul viitor a programului Rabla.
"Sunt sigur că şi ediţia de anul viitor a programului va fi una de succes. Anul acesta au fost casate 181.403 de maşini din cele 190.000 pe care ni le-am propus şi au fost cumpărate 53.554 de maşini, dintre care 23.297 de producţie autohtonă", a spus Borbely.