CC: Reducerea programului pentru sindicalişti fară afectarea salariului, neconstituţională

Concret, s-a constestat la CC faptul că pe perioada în care respectivele persoane desfăşoară activităţi sindicale, ele pot fi remunerate din fondurile organizaţiei sindicale. Astfel, textul de lege criticat creează premisele unei duble remunerări a aceleiaşi activităţi sindicale desfăşurate: pe de o parte, din fondurile sindicatului, pe de altă parte, din cele ale angajatorului.

Excepţia a fost ridicată într-un proces civil de către societatea Arcelormittal SA din Galaţi, într-o cauză având ca obiect, printre altele, obligarea reducerii programului de lucru a 34 de angajaţi aleşi membri în organul de conducere al unei organizaţii sindicale cu cinci zile pe lună.

În motivarea excepţiei, societatea gălăţeană a susţinut că textul de lege criticat instituie un privilegiu în favoarea membrilor organelor de conducere ale sindicatelor, întrucât acestora li s-a acordat dreptul de a lucra cu 3-5 zile lunar mai puţin la locul de muncă, fără afectarea drepturilor salariale. "Or, salariul este acordat pentru munca efectiv prestată şi nu pentru desfăşurarea de activităţi sindicale. Textul legal criticat încalcă şi dreptul de proprietate al angajatorului, întrucât impune în sarcina acestuia plata unor drepturi salariale chiar şi în situaţia în care angajatul nu a prestat muncă în favoarea sa", explica Arcelormittal.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile articolul 35, alineatul (1), din Legea sindicatelor 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României 73 din 5 februarie 2003.

Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că este contestată numai teza finală a acestui text legal, astfel încât, potrivit jurisprudenţei sale, CC s-a pronunţat numai asupra acesteia.

Dispoziţiile art.35 alin.(1) din Legea sindicatelor 54/2003 au următorul cuprins: "(1) Membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariaţi, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activităţi sindicale, fără afectarea drepturilor salariale" - text declarat neconstituţional de CC, în şedinţa din 12 octombrie, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial din 4 noiembrie

Examinând dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile constituţionale pretins încălcate, Curtea constată următoarele că, anterior adoptării Legii 54/2003, cadrul juridic care privea sindicatele era reglementată de Legea 54/1991 privind sindicatele. Acest din urmă act normativ, la art.35 alin.(1), prevedea că "membrii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariat, au dreptul la reducerea programului lunar cu până la 5 zile pentru activităţi sindicale".

Prin urmare, Curtea observă că, faţă de legea în vigoare în momentul de faţă, vechea reglementare nu cuprindea teza referitoare la reducerea timpului de lucru "fără afectarea drepturilor salariale".

În lipsa acestei sintagme, Curtea Constituţională, prin Decizia 130 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial 392 din 22 august 2000, a constatat constituţionalitatea art.35 alin.(1) din Legea nr.54/1991, statuând că "acest text nu contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie". Într-adevăr, membrii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor se află într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi salariaţi, în sensul că aceştia trebuie să activeze pentru realizarea rolului sindicatelor, care, potrivit art. 9 teza a doua din Constituţie, "contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor", arată CC.

În jurisprudenţa sa constantă Curtea Constituţională a statuat că situaţia diferită în care se află anumite categorii de cetăţeni impune şi tratamentul juridic diferenţiat al drepturilor şi obligaţiilor acestora. Astfel, de exemplu, în Decizia nr.49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, s-a reţinut că "Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, în situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".

Curtea Constituţională a mai reţinut că "textul de lege criticat nu cuprinde dispoziţii referitoare la plata salariului membrilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor pentru perioada reducerii programului de lucru." Reglementarea expresă a acestei probleme presupune modificarea sau completarea dispoziţiei legale, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, deoarece, aşa cum prevede art.2 alin.(3) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului [...]". Această modificare sau completare este o atribuţie exclusivă a legiuitorului”.
Dispoziţiile art.35 din Legea nr.54/1991 nu prevedeau obligaţia angajatorului, pe perioada reducerii programului de lucru cu până la 5 zile lunar, de a plăti membrilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor salariul în lipsa prestării unei munci efective în folosul său, iar prin decizia sus menţionată, Curtea Constituţională a constatat că acest conţinut normativ al art.35 din lege este conform cu art.16 din Constituţie.

Prin adoptarea Legii 54/2003, s-a introdus, însă, şi obligaţia angajatorului de a nu afecta salariul membrilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor pe perioada reducerii programului de lucru cu până la 5 zile lunar. Este evident că, pe perioada menţionată, angajatorul suferă o pierdere patrimonială, întrucât continuă să plătească drepturi salariale chiar dacă angajatul său nu prestează efectiv munca la care s-a angajat prin semnarea contractului individual de muncă. Astfel, în situaţia de faţă, cauza contraprestaţiei din partea angajatorului lipseşte, acesta suferind practic o diminuare a activului său patrimonial.
Curtea, prin Decizia nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, a statuat că "salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat şi angajator se concretizează în obligaţii de ambele părţi, iar una dintre obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată".

Astfel, în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneraţii care să facă abstracţie de această situaţie concretă şi obiectivă. În această situaţie, Curtea reţine că textul legal criticat afectează în esenţa sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine art.44 din Constituţie.
Curtea constată că restrângerea operată asupra dreptului de proprietate nu poate fi justificată prin dispoziţiile art.53 din Constituţie, din moment ce măsura criticată nu este necesară într-o societate democratică. Totodată, Curtea nu poate reţine nici faptul că soluţia legislativă criticată a fost promovată pentru apărarea unui drept sau unei libertăţi, întrucât, în lipsa ei, libertatea sindicală, ca formă de manifestare a dreptului la asociere, nu ar fi fost grav afectată (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr.139/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.353 din 21 decembrie 1994). O atare teză este susţinută şi de dispoziţiile art.34 alin.(1) din lege, care prevăd că „membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, personalul de specialitate şi administrativ din aparatul acestora pot fi salarizaţi din fondurile organizaţiei sindicale sau în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă”, ceea ce înseamnă că, pe perioada în care aceste persoane desfăşoară activităţi sindicale, ele pot fi remunerate din fondurile organizaţiei sindicale. Astfel, textul de lege criticat creează premisele unei duble remunerări a aceleiaşi activităţi sindicale desfăşurate: pe de o parte, din fondurile sindicatului, pe de altă parte, din cele ale angajatorului. Or, dintr-o atare perspectivă, scopul reglementării, acela de a proteja activitatea sindicală, vine într-o evidentă coliziune cu interesele angajatorului, care este pus în situaţia de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta esenţa dreptului de proprietate.

În consecinţă, Curtea ajunge şi la concluzia că textul legal criticat cuprinde o măsură care nu instituie un raport just de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit (întărirea libertăţii sindicale prin limitarea dreptului de proprietate al angajatorului).

Fără a reveni asupra jurisprudenţei sale şi având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că teza finală a textului art.35 alin.(1) din Legea 54/2003 încalcă art.44 (dreptul la proprietate privată) şi art.53 (restrângerea unor drepturi) din Constituţie.

Astfel, CC a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.35 alin.(1) teza finală din Legea sindicatelor 54/2003, excepţie ridicată de SC Arcelormittal SA Galaţi în Dosarul 4587/121/2009 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă, şi constată că acestea sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.