Premiul de 1,25 milioane de lei pus în joc, duminică, la categoria I la tragerea Loto 6/49, nu a fost câştigat, suma va fi reportată la extragerea următoare, informează Loteria Română.
Numerele extrase duminică au fost 45, 18, 33, 40, 7 şi 24, iar numărul "noroc" a fost 7878909.
Niciunul din numere nu a fost câştigat, inclusiv la tragerea 5/40.
Ultima oară, premiul de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat în urmă cu o săptămână, în 24 octombrie, de către un bucureştean, care a obţinut 1.739.344.02 lei. Anul acesta, premiul la categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în 17 ianuarie (3.723.299,12 lei), în 7 martie (7.156.255,76 lei), în 29 august (26.290.040,30 lei), în 12 septembrie (1.482.576,36 lei), în 3 octombrie (3.034.602,94 lei ) şi în 10 octombrie (249.352,82 lei).