Naţionala de handbal feminin a României a câştigat duminică, la Drobeta Turnu Severin, cea de-a 43-a ediţie a Trofeului Carpaţi, după ce a învins reprezantiva Ucrainei, scor 35-27 (20-13).
România a dominat copios partida cu Ucraina, dar cu şase minute înaintea pauzei, antrenorul Leonid Yevtushenko a fost la un pas să-şi scoată echipa de pe teren, nemulţumit că extrema Manacharova a primit cartonaş roşu, după o lovitură aplicată în stomac Iuliei Curea. Antrenorul Luminiţa Huţupan Dinu l-a convins pe tehnicianul ucrainian să revină asupra deciziei, meciul continuând fără alte incidente şi încheindu-se cu victoria tricolorelor.
Marcatoarele tricolore ale ultimei partide din cadrul turneului au fost Geiger 12 goluri, Stanca 7, Elisei-Ardean 4, Paraschiv 3, Curea 2, Fiera 2, Manea 2, Neagu 2, Tivadar 1. Din echipa Ucrainei s-au remarcat Pidpalova, cu 7 reuşite, Borschenko şi Laiuk, cu câte 4.
Echipa României a acumulat 6 puncte, din cele trei victorii consecutive, fiind urmată în clasament de Polonia, Ucraina (ambele cu 3 puncte) şi Macedonia (0).
Cel mai bun portar al turneului a fost desemnată Paula Ungureanu, titlul de MVP a revenit pivotului Florina Chintoan, iar cel de golgeter Anastasiei Pidpalova (Ucraina), care este componentă a campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Rezultatele complete ale turneului au fost următoarele:
Vineri: Polonia-Ucraina 28-28, România-Macedonia 37-24
Sâmbătă: Macedonia-Ucraina 28-34, România-Polonia 32-24
Duminică: Polonia-Macedonia 27-24, România-Ucraina 35-27.
Sâmbătă şi duminică, în pauza dintre meciuri au fost programate ceremonii de retragere a fostelor handbaliste, care au adunat minimum 100 de selecţii în echipa naţională, evenimentele fiind organizate de FR Handbal. Fostele componente ale naţionalei României sunt recompensate cu plachete, diplome de excelenţă, care conferă titlul de membru de onoare al FRH, şi flori.
Următoarea convocare a echipei antrenate de Radu Voina şi Luminiţa Huţupan Dinu este programată pentru data de 15 noiembrie. Până la plecarea la Campionatul European din luna decembrie, naţionala României mai are programată participarea la un turneu amical în Franţa (26-28 noiembrie) şi disputarea a două partide de verificare, cu echipa Germaniei (30 noiembrie-1 decembrie).
La CE din Danemarca şi Norvegia, tricolorele vor debuta în grupa A, în compania Spaniei, la 7 decembrie. Din grupă mai fac parte echipele Danemarcei şi Serbiei.