Dotarea unei maşini cu elementele de bază necesare unei bune funcţionări în sezonul rece costă cel puţin 700 lei, dar poate ajunge şi la câteva mii de lei, luând în calcul achiziţia şi montarea anvelopelor de iarnă, lanţurile antiderapante şi antigelul.
Cele mai ieftine seturi de patru de anvelope de iarnă pot fi cumpărate prin intermediul magazinelor virtuale de profil şi de la hipermarketuri cu preţuri care pornesc de la 400 de lei. Aceleaşi anvelope pot fi cumpărate şi de la magazinele de specialiate şi service-uri, însă în acest caz preţul unui set de patru cauciucuri creşte cu cel puţin 40 de lei.
În funcţie de marcă şi caracteristicile tehnice, o anvelopă de iarnă poate ajunge şi la preţul de 2.300 de lei.
Posesorii de automobile trebuie să ia în calcul şi montarea anvelopelor, operaţiune care costă, în funcţie de diametrul cauciucului, de la 100 la 200 lei pe set.
Pentru evitarea derapării şi impotmolirii în zăpadă, vehiculul trebuie să fie dotat cu lanţuri de iarnă. Astfel, un set de două lanţuri antiderapante costă între 170 şi 1.000 de lei, în funcţie de calitatea şi marca acestora.
De asemenea, buna funcţionare a autoturismului presupune alimentarea cu antigel, iar un litru din acest produs poate fi achiziţionat de la benzinării sau service-uri cu 25 de lei.
Cheltuielile cu echiparea autoturismului pentru sezonul rece pot continua, magazinele de specialitate oferind o gamă largă de produse precum lopeţi pentru zăpadă, care costă între 15 şi 30 de lei, lichid de spălat parbrizul anti îngheţ (10 - 20 lei), perii şi palete pentru curăţarea geamurilor, care pot fi achiziţionate cu câte 10 lei.
Autorităţile rutiere recomandă înlocuirea anvelopelor cu cele de iarnă atunci când temperatura coboară sub 7 grade.
Gabriel Botezatu