Declaraţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, că a cumpărat votul unor parlamentari ai puterii pentru a vota căderea Guvernului prin moţiune de cenzură reprezintă un autodenunţ penal pentru care acesta trebuie să răspundă în faţa legii, a afirmat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.
"Am văzut o declaraţie transcrisă a domnului Ponta, de ieri (miercuri-n.r.), care mă îngrozeşte pur şi simplu. Adică, domnul Victor Ponta este în postura hoţului care strigă hoţul şi am două argumente mari în acest sens: pe de-o parte, în Parlament, la moţiunea de cenzură, trei PSD-işti au semnat de două ori, cu semnături diferite, o moţiune de cenzură care reprezintă un act fundamental constituţional ce vizează demiterea Guvernului, deci şi-au permis frauda la cel mai înalt nivel al Parlamentului, şi anume semnarea unei moţiuni de cenzură. Iar declaraţia domnului Victor Ponta de aseară, care sună în felul următor, că practic el a cumpărat zece parlamentari de la putere şi aceia au primit ceea ce aşteptau să primească, demonstrază clar că pentru PSD singura cale de acţiune politică este mita şi furtul. Adică, se autoincriminează domnul Victor Ponta cu declaraţia pe care au făcut-o", a susţinut Boc.
El a citat din declaraţia preşedintelui PSD, respectiv că "cel puţin zece indivizi care mi-au strâns mâna la mine în birou şi mi-au spus că or să voteze moţiunea aseară şi-au primit ceea ce trebuiau să primească" şi a apreciat că această declaraţie este un autodenunţ penal pentru Victor Ponta, care trebuie să răspundă în faţa legii pentru "iresponsabilitatea mitei electorale".
"Această declaraţie este un autodenunţ penal pentru domnul Victor Ponta, care trebuie să răspundă în faţa legii pentru iresponsabilitatea mitei electorale, iresponsabilitatea de a cumpăra în democraţie voturi, chemându-i în birou pe parlamentari care ş-au primit ceea ce trebuiau să primească pentru a da jos un guvern. Cred că un asemenea gest eu nu am întîlnit în nicio democraţie din lume şi care, repet, nu trebuie să rămână neanalizat de către cei în drept", a spus Boc.
Întrebat de jurnalişti dacă va sesiza Parchetul, premierul a răspuns că declaraţia este publică, iar cei în cauză "să facă ce trebuie".
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a numit, miercuri, ticăloşi pe parlamentarii PDL care i-au "jurat" că vor vota moţiunea de cenzură care nu a trecut în Parlament, neobţinând suficiente voturi.
Ponta s-a declarat dezamăgit de rezultatul votului la moţiunea de cenzură şi a afirmat că a început "sfârşitul regimului Băsescu-Boc", el afirmând că actuala putere ar fi "cumpărat" parlamentarii PDL pentru ca aceştia să nu voteze.
"Viaţa României depinde de asemenea indivizi şi ticăloşi, ticăloşi la fel ca cei din Guvern, care ieri mi-au jurat şi mie şi altora că astăzi vor avea curaj şi vor vota moţiunea. Nu au avut curaj, laşii mor aşa cum merită", a afirmat el.
El a spus că nu va mai discuta cu parlamentarii PDL despre care susţine că i-ar fi promis că vor vota moţiunea de cenzură, răspunzând unei întrebări pe marginea unei eventuale alte moţiuni.
"Să discut cu cei care şi mie şi domnului Antonescu, mi-au strâns mâna şi mi-au jurat că vor vota? Nu cred că mai avem ce discuta cu asemenea oameni. (...) Parlamentul a ajuns locul de hoţie al Robertei Anastase şi al găştii ei", a declarat Ponta.
(28 oct 2010, 15:51:09