Numărul protestatarilor care mărşăluiesc spre Parlament a ajuns, în jurul orei 12.00, la peste 30.000, iar 26 de echipaje SMURD au fost mobilizate pentru cei care vor avea nevoie de îngrijiri medicale.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că numărul protestatarilor este în creştere.
Până în jurul orei 11.00 nu au fost semnalate alte incidente în afară de cele trei persoane care au avut nevoie de asistenţă medicală, a precizat Militaru.
Acesta a spus că, în caz de necesitate 26 de echipaje SMRUD sunt mobilizate pentru a acorda îngrijiri medicale.
Peste 30.000 de oameni mărşăluiesc, la ora transmiterii acestei ştiri, spre Palatul Parlamentului.