Echipajele SMURD au acordat asistenţă medicală, miercuri, până la ora 15.30, unui număr de 24 protestatari, opt dintre aceştia fiind transportaţi la diverse spitale din Capitală.
Unele din persoanele duse la spital au leşinat, iar o alta a reclamat o criză de colică biliară.
Un alt protestatar a avut un episod epileptic, iar unul a suferit o entorsă după ce a alunecat pe iarbă în Parcul Izvor.
Pe lângă cele 24 de solicitări de asistenţă medicală protestatarilor, echipajele SMURD au mai intervenit şi în patru cazuri care nu aveau legătură cu desfăşurarea acţiunii sindicale.
Un număr de 26 de echipaje SMURD au fost mobilizate pentru protestul de miercuri.
Ulterior, acestea au fost înlocuite cu 26 de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF), a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu. Personalul celor 26 de Ambulanţe a fost adus de acasă, din turele libere.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că oraşul a fost împărţit în două, grupându-se zonele de nord cu cele de vest şi, respectiv cele de sud cu cele de est, astfel încât ambulanţele care înlocuiesc maşinile SMURD să nu întârzie la solicitări din cauza blocajelor din centrul oraşului.
SABIF a înregistrat, miercuri, 381 de solicitări, iar în 50 dintre aceste cazuri au intervenit în sistem SMURD, în condiţiile în care au înlocuit aceste echipaje.