Câteva zeci de cercetători au participat, marţi, la mitingul de la Palatul Parlamentului, ei spunând că se vor adresa preşedintelui Parlamentului European pentru a cere sprijin în rezolvarea problemelor lor, pentru că parlamentarii şi guvernanţii români refuză să îi invite la discuţii.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România (FSLCPR), Radu Minea, a declarat, marţi, că în cele trei ore de protest niciun membru al Parlamantului nu i-a invitat la discuţii şi nici din partea premierului Emil Boc sau a ministrului Muncii, Ioan Botiş, nu au primit nicio reacţie.
"Vom face un material către preşedintele Parlamentului European, pentru a discuta şi la acest nivel şi a cere sprijin, deoarece cercetarea este printre cele cinci domenii care ar trebui finanţate preferenţial", a spus Minea.
"Mitingul Cercetării", aşa cum l-au numit sindicaliştii, a început la ora 9.00, la poarta Izvor a Palatului Parlamentului.
Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor se referă la "efectele dezastruoase" ale Legii educaţiei asupra Cercetării, la "continuarea desconsiderării" cercetătorilor ştiintifici şi a personalului din cercetare-proiectare prin Legea salarizării unice, la nerespectarea Cartei Europene a Cercetătorului şi a politicii europene în domeniul Cercetării Ştiinţifice-Dezvoltării Tehnologice (CS-DT) pentru ieşirea din criză - Strategia 2020.
De asemenea, cercetătorii sunt nemulţumiţi de "deturnarea fondurilor CS-DT de către conducerea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi a ministerului, către clientela universitară", dar şi de atacurile împotriva liderilor sindicatelor federaţiei.
În 6 octombrie, liderii cercetătorilor au pichetat sediul Comisiei Europene din Bruxelles, sprijiniţi de sindicaliştii belgieni, şi au depus un memoriu adresat comisarului pentru Cercetare ştiinţifică, cuprinzând nemulţumirile lor legate de subfinanţarea domeniului şi de desfiinţarea institutelor de cercetare.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare, Radu Minea, declara atunci că sunt foarte mulţi cercetători care nu şi-au luat salariul de câteva luni şi că există presiuni din partea conducerilor institutelor asupra liderilor de sindicat.
Minea adăuga că proiectul Legii educaţiei dezavantajează cercetarea, el solicitând ca cercetarea să fie un domeniu separat pentru că, altfel, toţi banii vor fi dirijaţi către universităţi.
Cercetătorii cer rectificarea bugetară şi aducerea bugetului pentru cercetare ştiinţifică la 1% din PIB, stoparea desfiinţării unităţilor de cercetare ştiinţifică prin comasarea ilegală a institutelor, prin absorbţia unităţilor de cercetare de către universităţi şi desfiinţarea lor ca persoană juridică prin neplata drepturilor salariale în unele cazuri de peste şase luni.