Statul român a fost obligat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg să plătească, până la 31 decembrie 2009, despăgubiri de 44.644.066 euro, după ce au fost pronunţate 648 de hotărâri, în 584 din aceestea România fiind condamnată.
Judecătorul Dragoş Călin de la Curtea de Apel Bucureşti - unul dintre autorii culegerii "Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României din perioada 1994-2009. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile", lansat joi la Academia Română - a afirmat că problema abordată nu este legată doar de cifre, recomandând să fie privită individual, în ansamblul şi unitatea sa, întrucât cifrele se bazează pe un studiu ştiinţific şi nepărtinitor.
"Nu am cruţat puterea judecătoarească. Ori de câte ori este culpabilă, ea apare ca vinovată", a susţinut judecătorul Dragoş Călin, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).
Judecătorul arată că studiul realizat de cei 11 magistraţi, semnatari ai culegerii, relevă că până la 31 decembrie 2009, România a suportat 584 de condamnări, dintr-un total de 648, în jur de 90 la sută din plângerile adresate CEDO fiind declarate neadmisibile, tocmai pentru că cei care le formulează nu ştiu condiţiile în care o cerere individuală poate fi analizată.
Presa a relatat despre sume privind despăgubirile, a spus Călin, precizând că "nimeni nu a făcut calcul, un studiu ştiinţific din care să rezulte evident aceste sume". "Se vorbea de 70 de milioane de euro, 90 de milioane de euro", a adăugat judecătorul.
Potrivit datelor relevate în culegere, România a fost obligată, în baza deciziilor date de CEDO până la sfârşitul anului trecut, la plata unei sume totale de 44.644.066 euro, din care 42.201.381 reprezintă valoarea despăgubirilor stabilite prin hotărâri ale Curţii Europene, iar 2.433.685 plăţile făcute în urma înţelegerilor amiabile între stat şi reclamant.
Majoritatea despăgubirilor s-au dat în cazul nerespectării dreptului de proprietate, respectiv în dosarele caselor naţionalizate.
Judecătorul Călin a amendat faptul că, potrivit relatărilor presei, singurii vinovaţi de condamnarea României la CEDO sunt magistraţii, precizând că astfel de alegaţii sunt speculative.
Cei 11 judecători şi procurori, în culegerea "Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României din perioada 1994-2009. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile", au avut în vedere fiecare situaţie, pentru a identifica mecanismul ce a condus la condamnarea statului român, iar paleta condamnărilor "este extrem de diversificată", a afirmat Dragoş Călin.
Autorii lucrării "Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României din perioada 1994-2009. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile" sunt Dragoş Călin, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Bianca Ţăndărescu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Mihaela Vasiescu, judecător la Curtea de Apel Tîrgu Mureş, Paula-Andrada Coţovanu, judecător la Curtea de Apel Piteşti, Beatrice Ramaşcanu, judecător la Tribunalul Bucureşti, Ionuţ Militaru, judecător la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Serena Militaru, judecător la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Roxana Lăcătuşu, judecător la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Lucia Zaharia, judecător la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Lavinia Cîrciumaru, judecător la Judecătoria Constanţa şi Alexandra Lăncrănjan, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ei urmărind să rezume fiecare cauză în care România a fost condamnată de CEDO, să găsească autorităţile potenţial responsabile, necruţând în vreun fel puterea judecătorească, şi să observe în ce măsură acestea s-au conformat şi au reacţionat concret, după pronunţarea hotărârilor.
În februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat în discuţie aplicarea procedurii pilot în două cauze, cu privire la imobilele naţionalizate confiscate în mod abuziv de regimul comunist din România în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Hotărârile pilot adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care relevă o tendinţă de constitiuţionalizare a activităţii Curţii, au menirea de a identifica acele probleme juridice controversate cu care se confruntă în mod constant un număr mare de justiţiabili care se adresează Curţii de la Strasbourg.
În această procedură, Curtea se pronunţă asupra unei situaţii care a generat un val de cereri şi care relevă o problemă structurală a sistemului de drept, indicând măsurile generale ce trebuie luate pentru a elimina inadvertenţele sistemice şi structurale care determină numărul foarte mare de cereri.
Odată cu declanşarea procedurii, toate cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, având acest obiect, au fost suspendate până când autorităţile statului român vor adopta măsurile legislative, administrative şi bugetare care vor fi impuse.
În cauza Maria Atanasiu şi alţii contra României, a cărei soluţie s-a pronunţat în de 12 octombrie 2010, Curtea a invocat cele peste o mie de cauze având ca obiect restituirea imobilelor naţionalizate de statul român şi cauzele în care România este frecvent condamnată pentru diversele încălcări ale Primului Protocolul adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea a atras atenţia că, în ciuda zecilor de hotărâri prin care s-a pronunţat asupra ineficienţei mecanismului de acordare a compensaţiilor pentru imobilele naţionalizate de statul român, nu s-au realizat progrese semnificative în privinţa reformării şi consolidării cadrului legislativ în materie.
Judecătorul Dragoş Călin a declarat că vinovaţii de condamnările României la CEDO sunt: Legislativul - pentru incoerenţa legilor, Executivul - întrucât autorităţi administrative au înstrăinat bunurile fără a verifica situaţia lor, puterea judecătorească.