Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 279 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" şi 4 abţineri, proiectul de lege privind accelerarea proceselor în justiţie.
Camera Deputaţilor a adoptat, tot marţi, pe articole proiectul de lege.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că acest proiect de lege are scopul de reaşezare a competenţelor între instanţele sistemului judiciar astfel încât aceste competenţe să permită scurtarea termenelor procedurale. Predoiu a mai spus că acest proiect duce la degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie astfel încât aceasta să-şi exercite rolul său de unificare a jurisprudenţei.
Poriectul este menţionat în raportul privind starea justiţiei al CE ca fiind un deziderat pentru o mai bună funcţionare a sistemului judiciar, a adăugat Cătălin Predoiu.
Deputaţii PSD au anunţat că nu vor vota acest proiect de lege, în timp ce reprezentanţii PDL, UDMR şi ai minorităţilor au pledat în favoarea acestuia.
Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.