Senatul a adoptat tacit, luni, o iniţiativă legislativă potrivit căreia în cardul naţional de asigurat se va include opţiunea donării, după moarte, de ţesuturi şi organe în vederea transplantului.
Persoanele interesate ar putea să îşi exprime opţiunea, aceasta urmând să fie inscrisă în cardul naţional de asigurat.
Aceasta este o prevedere a unei iniţiative legislative pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Iniţiativa aparţine deputatului Tudor Ciuhodaru şi a fost adoptată tacit de Senat.
Astfel, printre informaţiile minime care vor putea fi accesate de pe cardul naţional de asigurat ar putea să se numere şi cea referitoare la opţiunea individuală pentru donarea de ţesuturi şi organe în vederea transplantului în urma consimţământului informat al persoanei cu capacitate de decizie.
Potrivit lui Ciuhodaru, creşterea numărului de organe şi ţesuturi pentru transplant ar putea fi realizată prin introducerea acestei opţiuni pe cardul naţional de asigurat.
Tudor Ciuhodaru mai menţionează, citând oficiali ai Agenţiei Naţionale de Transplant, că numărul donatorilor a scăzut în ultimul timp la toate categoriile de transplant, iar opinia publică din România prezintă o rată de refuz a donării de organe variind între 20 şi 60 la sută.