Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) autorizează la plată, începând cu data de 16 octombrie 2010, avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - SAPS 2010, a anunţat miercuri instituţia.
De avans beneficiază fermierii la care controalele s-au finalizat şi îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească.
Conform prevederilor regulamentelor comunitare, plata pe suprafaţă se poate acorda începând cu data de 1 decembrie, însă pentru acest an, conform Deciziei Comisiei Europene, plata se poate autoriza începând cu 16 octombrie.
"Pentru anul 2010, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 80,36 euro/hectar, avansul fiind de 37,85 euro/hectar, reprezentând 46% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafaţă finanţată din FEGA", se arată în comunicatul APIA.
Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, subvenţiile pe suprafaţă aferente acestui an ar urma să crească la 130 de euro la hectar, cu 11% mai mult faţă de sprijinul de 117 euro acordat pentru anul trecut
Plăţile sunt efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2010, BCE a stabilit un curs de 4,2718 lei.
În cadrul campaniei SAPS 2010, România beneficiază de o alocaţie financiară de 700.244.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).