Preţurile pachetelor turistice pentru Revelion, cât şi pe perioada întregului sezon de iarnă, prezentante de turoperatori al târgul Winter Holiday, au scăzut în medie cu 10-15% în acest an, a declarat agenţiei MEDIAFAX Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Majoritatea ofertelor celor peste 100 de expozanţi la târg sunt pachete turistice externe, o mare parte dintre agenţii promovând exlusiv aceste destinaţii. Unii agenţi de turism explică ponderea mai mare a ofertelor externe prin faptul că, în multe cazuri, acestea sunt mai ieftine şi mai tentante decât cele din staţiunile româneşti.
Ca o confirmare a faptului că centrul de greutate al târgului este dat de ofertele externe, deschiderea oficială a manifestaţiei nu a debutat cu o melodie tradiţional românească, ci cu "I'm alive", interpretată de Celine Dion.
După cuvântul de deschidere al ministrului Elena Udrea, câţiva directori ai unor mari agenţii de turism i-au oferit acesteia buchete de flori, iar ANAT i-a acordat titlul de preşedinte onorific al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică.
"Sperăm ca din această iarnă să vindem România ca destinaţie turistică atât pe piaţa internă, cât mai ales la extern", a spus Udrea.
Ofertele de Revelion pentru staţiunile autohtnone au preţuri cuprinse între câteva sute de lei şi câteva mii de lei pentru 3-5 nopţi de cazare, în funcţie de grandul de confort al hotelului şi de staţiunea în care este amplasat.
Astfel, cinci nopţi în perioada Revelionului la un hotel de două stele în Maramureş costă între 850 lei şi 1.100 lei de persoană, iar la un hotel de trei stele preţul unui pachet de trei noţi depăşeşte 1.500 de lei.
Trei nopţi de cazare pentru o persoană, în perioada 30 decembrie 2010 - 2 ianuarie 2011, costă circa 600 de lei la un hotel de trei stele în staţiunea Călimăneşti-Căciulata şi între 800 şi 900 de lei la Olăneşti. Un pachet similar are preţuri cuprinse între 700 şi 900 de lei la Băile Govora sau Herculane.
La un hotel de trei stele din Covasna un loc într-o cameră pentru patru noţi de Revelion costă între 2.000 şi 2.500 de lei la un hotel de trei stele, iar la Băile Tuşnad, un astfel de pachet depăşeşte 1.300 de lei.
Preţuri cuprinse între 800 şi 1.000 de lei de persoană pentru trei noţi în perioada Revelionului sunt practicate şi de hotelurile de trei stele din staţiunile Sovata, Vatra Dornei sau Băile Felix.
Patru nopţi la un hotel de trei stele în Bucovina costă peste 1.000 de lei, iar la patru stele tarifele depăşesc 2.000 de lei de persoană. Un pachet de cinci nopţi la Bran-Moeciu poate depăşi 1.500 de lei de persoană la trei stele, iar la patru stele tariful ajunge la 2.000 de lei.
La Sinaia, cazarea pentru trei nopţi în perioada Revelionului, la un hotel de trei stele, costă între 1.100 şi 2.000 de lei de persoană, iar la patru stele preţul poate ajunge la 3.000 de lei de persoană. Oferte similare sunt şi în staţiunea Predeal, în timp ce în Poiana Braşov, patru nopţi la un hotel de patru stele poate costa peste 2.500 de lei. În aceeaşi staţiune, preţul unui pachet de cinci nopţi la un hotel de cinci stele este de aproape 4.000 de lei pentru o persoană.
La extern, preţul a şapte nopţi de cazare cu demipensiune în perioada Revelionului, în staţiunea St. Kanzian din Austria costă sub 400 de euro de persoană, în timp ce pentru un pachet similar la patru stele în staţiunea austriacă Abtenau turistul trebuie să plătească între 450 şi 500 de euro.
Cele mai ieftine oferte externă de Revelion sunt în Bulgaria, unde trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele pe Litoral, cu servicii all inclusive, au preţuri între 250 şi 270 de euro de persoană. În staţiunea Bansko, preţul unui pachet de trei nopţi este de 160-190 de euro, iar la cinci stele tariful ajunge la 390 de euro.
Patru nopţi la un hotel de patru stele în Cipru, cu transport aerian inclus, costă circa 370 de euro în perioada Revelionului, iar cinci nopţi la Atena, cu transport cu autocarul, ajung la aproximativ 230 de euro.
La Viena există oferte pentru patru nopţi, cu transport cu avionul inclus, la un tarif de sub 350 de euro.
Cinci nopţi de cazare de Revelion la Roma costă sub 480 de euro la un hotel de patru stele, iar un pachet similar la Barcelona nu depăşeşte 530 de euro de persoană. La Paris, în schimb, cinci nopţi de cazare, cu avion inclus, costă aproape 500 de euro la trei stele şi circa 600 de euro la patru stele.
Pentru un hotel de patru stele în Dubai, cu transport inclus, un turist trebuie să plătească în jurul a 800 de euro pentru şapte nopţi de cazare, iar la cinci stele tarifele pornesc de la 1.000 de euro de persoană şi pot ajunge până la 3.000 de euro.
La Moscova, în perioada Revelionului, şase nopţi de cazare, cu zbor inclus, costă aproape 900 de euro, iar un pachet de şapte nopţi costă 1.000 de euro la un hotel de patru stele în Thailanda sau Maroc. Ceva mai scump este la Hong Kong, unde pentru şapte nopţi, plus transfer cu avionul, turistul trebuie să plătească circa 1.200 de euro.